Tudor Gheorghe – ”Valsurile mele”, în premieră, la Sala Palatului

Tudor Gheorghe revine miercuri la Sala Palatului din Capitală cu o nouă premieră, concertul „Valsurile Mele”.

Artistul va fi acompaniat de Orchestra Concertino din Chişinău, sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu.

„Dintotdeauna, eu m-am sprijinit pe marea poezie românească, care este atât de variată, atât de bogată, încât nu ştiu cum s-o acopăr pe toată. Ea mă împinge în faţă. E ca un arc, e un resort care mă împinge: hai, tinere, mai avem de făcut asta şi asta, şi tot aşa! Poezia îşi permite să-mi spună tinere”, a declarat Tudor Gheorghe, potrivit paginii de Facebook a artistului.

„Valsurile mele” – acest titlu nu este deloc întâmplător, deoarece toate melodiile aparţin maestrului Tudor Gheorghe, se arată pe pagina de socializare.

„La cererea publicului, concertul ‘Tudor Gheorghe – Valsurile mele”’, va avea loc şi în 21 decembrie, tot la Sala Palatului, precizează sursa citată.

După ora 19,10 nu se mai permite accesul în sala de spectacol, iar locurile îşi pierd valabilitatea, precizează organizatorii. Contravaloarea biletelor achiziţionate nu se returnează şi nu se fac excepţii. Accesul în spaţiul de spectacole se face pe baza citirii codului de bare de pe biletul printat. AGERPRES