Senatorul PSD Maricel Popa a dat curs solicitării conducerii Serviciului de Ambulanță Județean Iași de a găsi o soluție pentru a proteja mașinile și echipamentele din cadrul substațiilor din județ

Senatorul PSD Maricel Popa a dat curs solicitării conducerii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași de a găsi o soluție pentru a proteja mașinile și echipamentele din cadrul substațiilor din județ.„Viața oamenilor trebuie să fie permanent o prioritate. Acesta este și motivul pentru care am dat imediat curs solicitării conducerii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași de a găsi o soluție pentru a proteja mașinile și echipamentele din cadrul substațiilor din județ.
Astfel, ieri ne-am întâlnit cu primarii de la Vlădeni, Mircești și Bivolari pentru a identifica cele mai bune soluții în vederea ridicării unor spații sau garaje astfel încât ambulanțele și echipamentele cu care sunt dotate să fie ferite de intemperii, iar ambulanțierii să aibă un spațiu decent unde să aștepte solicitările de urgență.
Vreau să le mulțumesc celor trei edili pentru deschiderea pe care au arătat-o și să asigur încă o dată ieșenii și conducerea SAJ Iași că voi fi permanent un susținător al faptelor și nu al vorbelor. Așa cum s-a întâmplat și în mandatul social-democrat de la Consiliul Județean când am reușit să modernizăm parcul auto de la SAJ și ISU prin aducerea de ambulanțe noi, îmbunătățind în mod considerabil capacitatea de intervenție a cadrelor medicale către pacienții suferinzi, mai ales în zonele din mediul rural”, precizează Maricel Popa.