ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

La data de 28 februarie 2023, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 70 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 400 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 30 de infracţiuni.

Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 8 acţiuni şi s-a intervenit la 74 evenimente, dintre care 65 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor au fost sesizate 30 infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 441 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 299.401 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 20 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

 

BĂRBAT CERCETAT PENTRU TENTATIVĂ DE FURT

La data de 28 februarie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la un bărbat în vârstă de 31 de ani din mun. Iași, care ar fi încercat să sustragă alimente dintr-un magazin de pe raza mun. Iași.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 65 de lei, fiind ulterior recuperat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tentativă de furt”, iar cercetările continuă.

 

BĂRBAT CERCETAT PENTRU TENTATIVĂ DE FURT

La data de 28 februarie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la un bărbat în vârstă de 40 de ani din mun. Iași, care ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale, mai multe unelte în valoare de aproximativ 700 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”, iar cercetările continuă.

 

CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

La data de 01 martie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați cu privire la o tamponare.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Holboca, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi fără a se asigura corespunzător şi ar fi avariat plăcuţa de înmatriculare şi suportul altui auto.

Întrucât șoferul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să  fie condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și ,, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, iar cercetările continuă.

 

POLIȚIȘTII BIROULUI RUTIER IAȘI ÎN ACȚIUNE

La data de 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor.

În urma acțiunii au fost obținute următoarele rezultate:

  • Au fost legitimate 24 de persoane;
  • Au fost aplicate 111 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1 pentru neacordare prioritate pietoni, 2 pentru neacordare prioritate vehicule, 23 pentru pietoni și 85 pentru alte abateri;
  • Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate – 24.215 lei;
  • Au fost reținute 3 certificate de înmatriculare.

 

POLIȚIȘTII ÎN ACȚIUNE ALĂTURI DE ELEVI ÎN SĂPTĂMÂNA ,,ȘCOALA ALTFEL”

La data de 28 februarie 2023, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ţibăneşti şi Biroului de Poliţie Locală Ţibăneşti au desfăşurat o activitate informativ-preventivă cu elevii Şcolii Gimnaziale din satul Glodenii-Gîndului, com. Ţibăneşti.

Tematica abordată în cadrul activităţilor :

  • agresivitatea de tip bullying ca forma predominantă a violenţei la elevi;
  • impactul comportamentului de tip bullying;
  • locurile din şcoală unde au loc cel mai des comportamentele de tip bullying;
  • s-au prezentat normele rutiere ce trebuie respectate în calitate de pieton, biciclist şi pasager în auto;
  • au fost desfăşurate, cu preşcolarii activităţi de punere în practică a normelor rutiere prezentate, în vederea însuşirii acestora;
  • au fost făcute recomandări cadrelor didactice prezente la activitate privind necesitatea însuşirii, de către preşcolari, a noţiunilor de educaţie rutieră, în vederea prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere.

La activităţi au participat 300 de elevi și 12 cadre didactice.

 

POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU SIGURANȚA ȘCOLARĂ ÎN ACȚIUNE

În perioada 27.02-03.03.2023, cu ocazia Programului ,,Săptămâna Școala Altfel”, polițiștii ieșeni desfășoară activități preventive în unitățile de învățământ, unde se întâlnesc cu copiii.

Astfel, la data de 28.02.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi şi Biroului Siguranţă Şcolară Iaşi au desfăşurat 3 activităţi de prevenire, în vederea reducerii riscului rutier, în rândul elevilor la sediul Şcolii Gimnaziale ,,B.P: Haşdeu” Iaşi și la sediul Şcolii Gimnaziale ,,Titu Maiorescu” Iaşi.

Cu această ocazie au fost desfăşurate următoarele activităţi:

  • au fost prelucrate principalele cauze ale accidentelor rutiere în care sunt implicaţi minorii;
  • s-au prezentat normele rutiere ce trebuie respectate în calitate de pieton, biciclist şi pasager în auto;
  • au fost desfăşurate activităţi de punere în practică a normelor rutiere prezentate, fiind folosit covorul rutier din dotarea laboratorului mobil;
  • au fost făcute recomandări cadrelor didactice prezente la activitate, privind necesitatea însuşirii a noţiunilor de educaţie rutieră, în vederea prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere.

Au participat 140 de elevi și 8 cadre didactice.

 

POLIȚIȘTII IEȘENI ALĂTURI DE ELEVI

La data de 28 februarie 2023, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic din Iași au desfăşurat o activitate informativ-preventivă, cu preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 10 din mun. Iaşi.

Tematica abordată în cadrul activităţilor :

  • s-au prezentat normele rutiere ce trebuie respectate în calitate de pieton, biciclist şi pasager în auto;
  • au fost desfăşurate, cu preşcolarii activităţi de punere în practică a normelor rutiere prezentate, în vederea însuşirii acestora, fiind folosit covorul rutier;
  • au fost făcute recomandări cadrelor didactice prezente la activitate, privind necesitatea însuşirii, de către preşcolari, a noţiunilor de educaţie rutieră, în vederea prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere.

Au participat 93 de preșcolari și 8 cadre didactice.

Câinii de serviciu Toy şi Tara au efectuat mai multe exerciţii de antrenament, sub îndrumarea poliţiştilor-conductori, spre marea bucurie a copiilor.

 

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR CU ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA ,,ȘCOALA ALTFEL”

În cadrul Campaniei „Siguranţa Online”, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași și Biroului Siguranţă Şcolară Iași împreună cu un poliţist din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale cu exemplarul canin din dotare au desfăşurat 4 activităţi informativ – preventive la Şcoala Gimnazială „Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetăţuii, com. Ciurea, cu scopul reducerii riscului de victimizare.

În cadrul activității au fost purtat discuții privind:

  • Vulnerabilităţi ale elevilor în mediul online;
  • Siguranţa pe reţelele de socializare;
  • Înţelegerea metodelor folosite de infractori pe internet;
  • Riscuri privind jocurile online.

Au fost transmise informații cu privire la:

  • Măsuri ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru siguranţa personală (în familie, în parc, pe stradă) şi a bunurilor.
  • Educaţie rutieră – principalele reguli de circulaţie ce trebuie respectate pentru a fi în siguranţă pe stradă, în calitate de pieton sau biciclist;
  • Demonstraţie cu câinele poliţist.

De asemenea, au fost purtate discuții privind prevenirea consumului şi traficului de droguri, făcându-se referire la aspectele legislative, la cauzele şi consecinţele consumului de substanţe psihoactive.

Au participat 330 de elevi și 18 cadre didactice.