Prima ediţie a festivalului internaţional de teatru de stradă – SEASTREET

Prima ediţie a festivalului internaţional de teatru de stradă – SEASTREET – se va desfăşura timp de trei zile, între 28 şi 30 iulie, la Constanţa.

”Ultimul weekend din luna iulie aduce un eveniment spectaculos la Constanţa: SEASTREET – festival internaţional de teatru de stradă, care se va desfăşura timp de trei zile, între 28 şi 30 iulie. Festivalul este realizat cu finanţare în principal din partea Primăriei Municipiului Constanţa, dar şi a Consiliului Judeţean Constanţa (prin Teatrul de Stat Constanţa, care este şi producătorul executiv al evenimentului)”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Şapte companii internaţionale de teatru de stradă din Franţa, Columbia, Spania, Italia şi România vor prezenta spectacole de percuţie, acrobaţie, marionete supradimensionate, dans, instalaţii interactive, parade, cântăreţi ambulanţi şi altele în trei locuri din Constanţa.

Reprezentaţiile principale vor avea loc în Piaţa Ovidiu, iar paradele se vor desfăşura pe bulevardul Tomis – traseul dintre kilometrul zero al Constanţei şi statuia Lupa Capitolina – şi pe faleza Cazinoului din Constanţa.

Accesul la spectacole este liber, fără nicio restricţie de vârstă.

Potrivit organizatorilor, două dintre spectacolele principale, din Piaţa Ovidiu, sunt create de Remue Menage, una dintre cele mai cunoscute trupe de teatru stradal din Franţa.

”În prima seară, Remue Menage prezintă ‘Dream’ (Vis), în care siluete poetice, închise în baloane transparente, ating realitatea doar cu vârful degetelor, un moment care aduce pace şi linişte în sufletele spectatorilor. Apoi, într-un dialog pasionant între aer şi foc, acrobaţii sfidează gravitaţia, iar dansatorii stăpânesc jocul flăcărilor. În ultima seară, ’20’ Street Ballet’ (Balet stradal din anii ’20) este un spectacol inspirat din lumea cabaretelor franţuzeşti elegante şi atemporale. Dansatori în costume strălucitoare de pene vin în Piaţa Ovidiu cu veselia, senzualitatea şi vibraţia specifică anilor ’20”, arată sursa citată.

Compania Planete Vapeur din Franţa aduce în Piaţa Ovidiu, în cea de-a doua zi de festival, un adevărat „Microcosmos”.

”În pădurile întunecate, pe pajişti sau câmpii, trăieşte o lume stranie, alcătuită din mici creaturi fantastice… Imaginaţi-vă că acestea s-ar putea transforma brusc în nişte vietăţi de dimensiuni gigantice, precum o lăcustă de 12 metri înălţime. Publicul va putea admira o suită de elemente din natură, acompaniate de o vioară însufleţită, care zboară suspendată de regina lăcustă, alături de un acrobat care plonjează în gol, imaginând adevărate piruete aeriene. Iluminat pe timp de noapte, ‘Microcosmos’ este spectacolul perfect”, spun organizatorii.

Dintre spectacolele de paradă, care vor însufleţi bulevardul Tomis şi Faleza Cazinoului, AAINJAA, care „dice Hola!” adică vă salută, este una dintre cele mai impresionante companii de percuţionişti din lume, înfiinţată în Columbia şi stabilită apoi în Spania. Pasiunea şi vitalitatea fiecărui toboşar sunt dublate de îndemânarea impresionantă şi precizia ritmică pe care artiştii le exprimă printr-un amestec de energii feminine şi masculine debordante, rezultând o fuziune incredibilă de coregrafii şi percuţii în stil tribal, se precizează în comunicat.

Trupa Mademoiselle Paillette vine din Franţa şi invită publicul mai întâi într-o lume albă, „White World”, animată de personaje stranii, costumate foarte diferit, dar, în acelaşi timp, asemănătoare. Trupa este condusă de uriaşa Femeie-balon, în rol de regină, însoţită de servitorii şi gardienii ei credincioşi, gondolieri şi creaturi uimitoare, toate în alb.

În cea de-a doua zi a festivalului, aceeaşi trupă, dar o lume roşie, „Red World”, un spectacol impresionant, un mix de artişti în costume acoperite parţial de baloane, creând astfel un efect unic, de vis.

Compania El Carromato aduce din Spania marionete gigant, „Big Dancers”, înalte de patru metri, costume şi lumini colorate, momente coregrafice care creează o atmosferă magică, electrizantă, de petrecere stradală, invitând publicul la dans şi distracţie.

Compania Grande Cantagiro Barattoli din Italia, care este mereu pe drumuri, în spiritul vechii tradiţii a muzicienilor şi a păpuşarilor itineranţi, vine cu „Orchestra de stradă a păpuşilor”, un teatru muzical ce uimeşte adulţi şi copii deopotrivă. AGERPRES