ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

La data de 24 iulie 2023, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 390 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor au fost sesizate peste 30 de infracţiuni.

Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 8 acţiuni şi s-a intervenit la 125 de evenimente, dintre care 116 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor au fost aplicate 392 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 126.710 de lei și au fost constatate 31 de infracțiuni.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 30 de permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

CERCETAȚI PENTRU LOVIRE, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI

Polițiștii Poliției Orașului Podu Iloaiei au identificat doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 20 iulie a.c., cei doi bărbați, de 24, respectiv 28 de ani ar fi agresat un alt bărbat, în timp ce se aflau pe o stradă din orașul Podu Iloaiei.

La data de 24 iulie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 25 iulie a.c., aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.

CERCETAȚI PENTRU FURT DE POLIȚIȘTI

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Postului de Poliție Rediu au fost sesizați de către reprezentanții unui magazin alimentar cu privire la faptul că doi clienți ar fi sustras bunuri de pe raft, respectiv 4 pachete de cafea, în cuantum de 88 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Prejudiciul a fost recuperat.

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Peste 1500 de testări alcoolscopice au fost efectuate

În perioada 22-24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași și structurilor rutiere de profil din județ au acţionat pe drumurile naționale și pe DE 583 din aria de competență, pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Au fost obținute următoarele rezultate:

Au fost efectuate 1.533 de testări alcoolscopice.

Au fost aplicate 251 de sancțiuni contravenționale, dintre care:

  • 69 pentru nerespectarea regimului legal de viteză;
  • 8 pentru conducerea sub influența alcoolului;
  • 1 pentru neacordare prioritate pietoni;
  • 5 pentru abateri comise de pietoni;
  • 4 pentru abateri comise de bicicliști sau conducători de trotinete;

Au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 30 de permise de conducere, dintre care 12 pentru viteză, 11 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar 1 pentru neacordare prioritate pietoni.

Au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU MENȚINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tg. Frumos au acţionat pe raza de competență pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranță publică și prevenirea faptelor comise cu violență.

În urma acestei acțiuni au fost obținute următoarele rezultate:

Au fost legitimate 36 de persoane;

Au fost controlate 23 de autovehicule;

Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, dintre care:  2 la OUG nr. 195/2002, 4 la Legea nr. 61/1991, iar una pentru altă abatere.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 7.250 de lei.