Vicepremierul Oleg Serebrian a vizitat satul Marcăuți din raionul Dubăsari

Chişinău, 10 aug. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian, împreună cu reprezentanții Biroului politici de reintegrare, a efectuat miercuri o vizită de lucru în satul Marcăuți, raionul Dubăsari, unde a avut întâlniri cu administrația publică locală, profesori, cadre medicale, consilieri locali, agenți economici și locuitori ai satului, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În cadrul dialogului cu primarul și reprezentanții instituțiilor publice locale, au fost relevate dificultățile pe care le întâmpină populația și administrația publică din sat, astfel, s-a atras atenția asupra necesității de reabilitare a Oficiului medicilor de familie, dotarea Casei de cultură cu echipamentul necesar, înlocuirea ușilor și izolare termică a grădiniței „Domniţa”.

De asemenea, printre problemele examinate au figurat: valorificarea potențialului turistic din comunitate, dezvoltarea infrastructurii locale, susținerea inițiativelor de afaceri în mediul rural.

Vicepremierul Serebrian și reprezentanții Biroului politici de reintegrare au vizitat și căminul cultural din localitate, care a beneficiat de suport financiar în cadrul Programului activităților de reintegrare a țării.

În acest sens, viceprim-ministrul a încurajat autoritățile locale să aplice în continuare la proiecte de dezvoltare comunitară, finanțate prin intermediul programelor de asistență oferite de către donatorii internaționali, precum și la concursul de proiecte ce urmează a fi selectate și aprobate prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024.