E vreme de secetă

Născută pentru a usca

a scoate apa din sărite:

„Seceta a ucis orice boare de vânt

Soarele s-a topit și a curs pe pământ”

 

Asemenea cuțitului ce pătrunde

până la prăsele

Seceta ,

„Un volum de apă dislocat din chin

E egal cu taina ce se fură”

 

Din tălpi și până peste vise

din vise și până peste morți.

Seceta topește zidurile

cu tot cu porți

cu tot cu părerea de rău

că apa aduce cu Dumnezeu

 

Părerea de bine

întoarce în noi

starea de bine

cu morții rostogoliți

în locul lor de veci

 

Iluzia se topește

între a avea, și a pierde

Se-ncurcă-n zecimale

versul condamnat să o ia la vale

să dea socoteală

în fața celor ce n-au făcut școală

ca și cum ar fi luați la rost

de foametea care-n-a ținut post

 

Părerea de bine

întoarce în noi

stupul de-albine

cu morții rostogoliți

în locul lor de veci

să fim în taină feriți

de lacrima tristeților reci