Forumul Regional „Dezvoltarea Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor în Regiunea Nord-Est”

Forumul Regional „Dezvoltarea Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor în Regiunea Nord-Est” a fost a o excelentă ocazie de identifica provocările și oportunitățile de finanțare pentru dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor în zona noastră.
Organizat luni, 11 martie, de Consiliul Județean prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iași, în parteneriat cu Iaşi TV Life, Forumul s-a bucurat de prezența ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Pe lângă investițiile considerabile făcute în ultimii ani în creșterea suprafeței și aspectului spațiilor verzi, în eficientizarea energetică a clădirilor, în modernizarea sistemului de termoficare și în mijloace de transport ecologic (tramvaie și autobuze electrice), Primăria Municipiului #Iași a investit sume importante în colectarea separată a deșeurilor în orașul nostru. Astfel, în ultimii ani, alături de Salubris, municipalitatea a schimbat întreaga rețea de puncte gospodărești de colectare a deșeurilor și am achiziționat utilaje noi, performante pentru a le deservi.
Fondurile europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență vor ajuta Municipiul Iași să intre într-o nouă etapă. Astfel, prin intermediul a două proiecte finanțate prin PNRR vom achiziționa și monta 327 de insule ecologice digitalizate (ansambluri de containere pentru colectarea separată de deșeuri menajere), din care 302 supraterane și 25 subterane, în valoare totală de 41.879.986,90 lei, circa 8,47 milioane euro. Cu acestea municipalitatea va reuși practic să schimbe circa 65% din punctele gospodărești din oraș!
Tot cu fonduri europene din PNRR vom înființa trei centre de colectare prin aport voluntar (după modelul Centrului Municipal de Colectare din stradela Grădinari nr. 26), cu o valoare de 13.676.362,98 lei, aproape 2,8 milioane de euro, precum și un centru integrat de colectare separată prin aport voluntar în bulevardul Poitiers nr. 10, în valoare de 37.893.096,32 lei, respectiv 7,67 milioane euro. La acestea ieșenii vor putea aduce deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări.
Alături de celelalte investiții din bugetul local, grație acestor proiecte – în valoare totală de aproape 19 milioane de euro‼ – Primăria va putea să își extindă infrastructura de colectare separată și să își îmbunătățească ratele de reciclare, apropriindu-se astfel de normele europene.
Amintim o investiție de o valoare mai mică, dar cu impact pe termen lung, întrucât vizează în principal educarea tinerelor generații. În cursul anului trecut am dotat toate unitățile de învățământ din oraș (grădinițe, școli și licee) cu coșuri de gunoi pentru colectarea separată. Este vorba de 855 de seturi de coșuri (fiecare format din câte trei, pentru hârtie și carton, plastic și metal și, respectiv, deșeuri menajere) distribuite pe un număr total de 770 de holuri din 111 unități de învățământ.
„Dincolo de toate dotările în care investim, important este aportul fiecăruia dintre noi și mulțumesc tuturor celor care se implică în colectarea separată a deșeurilor în orașul nostru!
Mai avem de lucru, dar suntem pe drumul cel bun!”, a concluzionat primarul Mihai Chirica .