Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, menţionând că ţara noastră contează pe sprijinul în acest dosar, în calitate de mediator, al Suediei, care a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. Şeful diplomaţiei române a amintit, în conferinţa de presă organizată de Ambasada Suediei la ...
Read More »Flux
Fidelity by IULIUS – primești bani înapoi la shopping în proiectele Family Market din Bucium și Miroslava
„Din bine, în mai bine” este promisiune proiectelor Family Market din comuna Miroslava și cartierul Bucium. Gândite astfel încât să aducă mai aproape de comunitățile în care sunt prezente produse și servicii necesare, cele două proiecte își respectă misiunea și oferă chiar și ceva în plus. Prin intermediul aplicației Fidelity, peste 3.000 de clienții au devenit „din câștigați, în ...
Read More »CNAB: 107 zboruri au avut întârzieri iar 28 au fost anulate în ultima săptămână pe Aeroportul Henri Coandă
Un număr de 107 zboruri au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute pe Aeroportul Henri Coandă în săptămâna 5 – 11 ianuarie, în timp ce 28 de zboruri au fost anulate. Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru 55 dintre zborurile care au consemnat întârzieri, companiile aeriene au raportat drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor. ...
Read More »In ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost confirmate 9 persoane infectate cu Covid-19
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în data de 11 ianuarie 2023, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 9 persoane infectate cu Covid-19 din totalul de 632 testări efectuate. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 6 externări și 6 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate, numărul ...
Read More »ANM: Cod galben de polei în zece judeţe, până vineri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de polei, valabilă până vineri dimineaţa în zone din zece judeţe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 ianuarie, ora 10:00 – 13 ianuarie, ora 6:00, în Moldova şi în nord-estul Munteniei temporar se vor semnala precipitaţii slabe mixte (ploaie, burniţă şi lapoviţă) şi pe arii relativ extinse ...
Read More »379 de locuri de muncă 𝗱𝗶𝘀𝗽𝗼𝗻𝗶𝗯𝗶𝗹𝗲 𝗶̂𝗻 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̧𝘂𝗹 𝗜𝗮𝘀̧𝗶
În intervalul 11.01.2023 – 18.01.2023 sunt disponibile 379 de locuri de muncă, dintre care 93 pentru persoanele cu studii superioare şi 286 pentru cei cu studii medii, după cum urmează: Servicii: 157 Confecţii: 29 Construcţii: 116 Industrie: 54 Sănătate şi asistenţă socială: 15 La nivel nationla, rata somajului in trimestrul III 2022 a fost de 5,4%, in crestere cu 0,1 ...
Read More »OMV va plăti taxă de solidaritate în Austria dar nu şi în România
Grupul austriac OMV a anunţat, joi, că producţia sa de hidrocarburi a crescut în trimestru patru al anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, adăugând că se aşteaptă ca taxa de solidaritate din Austria să aibă un impact negativ de aproximativ 150 milioane euro pentru anul 2022, a informat acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă. În schimb, ...
Read More »Facilităţi fiscale la abonamentele pentru practicarea sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede facilităţi fiscale la abonamentele pentru practicarea sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual. Prin actul normativ de modificare a Codului fiscal se reglementează regimul fiscal aplicabil contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului ...
Read More »Au fost mărite plafoanelor de venit până la care persoanele beneficiază de ajutor public judiciar
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede mărirea plafoanelor venitului net lunar pe membru de familie până la care persoanele pot beneficia de ajutor public judiciar. Actul normativ modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. „Ajutorul public judiciar se poate acorda separat sau cumulat. Valoarea ajutorului public judiciar acordat nu ...
Read More »Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru familiile care au în îngrijire copii expuşi riscului de separare
Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie care prevede mecanisme de sprijinire pentru persoanele din comunităţi vulnerabile pentru a-şi putea creşte şi îngriji copiii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Cărbunaru. „Guvernul a adoptat proiectul de lege privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie. Prin acest proiect ...
Read More »Guvernul a actualizat soldele de grad şi salariile gradului profesional pentru militari şi poliţişti
Guvernul a actualizat, miercuri, cuantumul soldei de grad sau a salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, respectiv poliţişti sau poliţişti de penitenciare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. „Guvernul a aprobat actualizarea cuantumului soldei de grad sau a salariului gradului profesional pe care-l deţine personalul militar, respectiv poliţişti sau poliţişti de penitenciare. Este o actualizare care ...
Read More »Tenis: Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 27, o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi la Melbourne. Begu (32 ani, 28 WTA) a întâlnit-o până acum de trei ori pe Zheng (28 ani, fără clasament mondial la simplu), ...
Read More »Centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii
La nivelul județului Iași au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe. Copiii care au simptome de viroza respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie sau în ...
Read More »Cardurile de energie vor fi distribuite de la 1 februarie
Subiectul cardurilor de energie a fost discutat în şedinţa de Guvern de miercuri, acestea urmând a fi distribuite de la 1 februarie, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş. „În şedinţa de Guvern de astăzi am discutat două subiecte esenţiale şi importante pentru beneficiarii de voucher sau card de energie precum şi problema stadiului implementării la zi ...
Read More »USR cere Legi ale Educaţiei care să promoveze excelenţa, nu să protejeze impostorii şi plagiatorii
USR cere ministrului Ligia Deca să rescrie „cu adevărat din temelii” cele două propuneri de modificare a Legilor Educaţiei, astfel încât să asigure cadrul etic necesar modernizării procesului de învăţământ şi adevăratei performanţe academice, iar la elaborarea lor să participe şi o echipă de experţi în domeniu şi la dezbateri să fie implicate toate părţile interesate. „USR cere ministrului Educaţiei, ...
Read More »