Educatie

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) susţine campania naţională de vaccinare împotriva COVID-19

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) susţine campania naţională de vaccinare împotriva COVID-19 şi anunţă că medici membri ai AOSR s-au vaccinat, iar alţii urmează să se vaccineze în zilele următoare, potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES. „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România susţine cu toată convingerea, atât la nivel ştiinţific, cât şi la nivel civic, campania naţională de ...

Read More »

Trei săptămâni de examene, atât în fizic cât și online, pentru studenții de la USAMV

Studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iași vor intra în sesiune de pe data de 11 ianuarie 2021. Conform structurii anului universitar 2020 – 2021, sesiunea va avea o durată de trei săptămâni, în prima săptămână din februarie fiind programată sesiunea de restanțe și măriri de note. “În condițiile situației pandemice ...

Read More »

IŞJ: Numirea Cameliei Gavrilă în funcţia de director interimar la “Negruzzi” a respectat întocmai prevederile legale

Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași a respectat toate condițiile legale în numirea unui alt director pe baza unei analize care a avut în atenție cadrele didactice din școală care îndeplineau calitatea de expert în management educațional, experiența managerială anterioară în conducerea acestui colegiu și competența profesională. În acest context, nominalizarea doamnei prof. dr. Camelia Gavrilă a respectat întocmai aceste referințe ...

Read More »

Camelia Gavrilă, numită director interimar al Colegiului Naţional “Costache Negruzzi”

Camelia Gavrilă, fost deputat PSD şi preşedinte al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a fost numită vineri, 8 ianuarie, în funcţia de director interimar al Colegiului Naţional “Costache Negruzzi” de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Pe lângă Colegiul Naţional “Costache Negruzzi”, au fost fost numiţi noi directori pe o perioadă determinată, până la sfârșitul anului școlar ...

Read More »

Studenții vor dezvoltarea unei platforme unice la nivel naţional pentru înscrierea şi admiterea la facultate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii studenţilor, cu care a avut o întrevedere joi, doresc dezvoltarea unei platforme unice la nivel naţional pentru înscrierea şi admiterea la facultate. „Studenţii vor o platformă de admitere la facultate unică la nivel naţional. Este un lucru pe care o să îl dezvoltăm în consultările de mâine cu ...

Read More »

Examenele naționale nu vor fi anulate sau decalate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut, joi, discuţii cu sindicaliştii din învăţământ şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor din domeniu şi a precizat într-o conferinţă de presă că nu s-a făcut referire la anularea sau decalarea examenelor naţionale. Ministrul Cîmpeanu s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor „Spiru Haret”, FSLI, Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor, ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de ...

Read More »

Registru unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că doreşte realizarea unui registru unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii, în care să se regăsească diplomele de bacalaureat, de licenţă, de master, dar şi diplomele de doctorat. „În calitate de ministru al Educaţiei, chiar înainte, am propus şi s-a preluat în Planul de guvernare. Este un rol pe care ...

Read More »

Sorin Cîmpeanu: Vom reuşi să deschidem şcoala, este o convingere profundă, pe data de 8 februarie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că se va „reuşi” deschiderea şcolilor în data de 8 februarie „într-o formă sau alta”. Potrivit ministrului, problemele predării online sunt „structurale, nu sunt probleme circumstanţiale”, de care „se loveşte orice stat”. „Vom reuşi să deschidem şcoala, este o convingere profundă, pe data de 8 februarie, fie că vom reuşi toate şcolile din ...

Read More »

Ioan-Aurel Pop pledează pentru păstrarea studiului istoriei şi geografiei în curricula şcolară ca discipline de sine stătătoare

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pledează pentru păstrarea studiului istoriei şi geografiei în curricula şcolară ca discipline de sine stătătoare, cele două materii însemnând, pe de o parte, cultură generală şi orientare în viaţa contemporană, iar, pe de altă parte, orientare elementară în spaţiu. „Ceea ce nu înţeleg chivernisitorii şcolii este un lucru foarte simplu: istoria înseamnă cultură generală şi ...

Read More »

Sorin Cîmpeanu: Este esenţial să existe predictibilitate în cazul examenelor naţionale

Play Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declaratcă „este esenţial” să existe predictibilitate în cazul examenelor naţionale, dar, dacă nu se va putea reveni la învăţământul faţă în faţă, ar putea fi efectuate schimbări care să conducă la o flexibilizare în beneficiul elevilor şi care să compenseze eventuale deficite ce „nu se pot reţine în sarcina elevilor”. Întrebat la Realitatea Plus ...

Read More »

Ministerul Educației dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a campaniei de vaccinare

În urma discuţiilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul de educaţie, precum şi a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu cei implicați în campania de vaccinare, prioritizând starea de sănătate a elevilor și a personalului din sistemul de învățământ, Ministerul Educației își dorește redeschiderea cât mai grabnică ...

Read More »

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu îşi doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor în format clasic

Play Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că îşi doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor în format clasic, însă această decizie se va lua pe baza unei analize „responsabil” fundamentate, care să ia în considerare, în primul rând, evoluţia epidemiologică. „În calitate de ministru al Educaţiei, îmi doresc redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor în format ...

Read More »

UAIC:Lansarea concursurilor naţionale pentru acordarea burselor de studii sau cercetare în străinătate

Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, anunţă lansarea concursurilor naţionale pentru acordarea burselor de studii sau cercetare în străinătate, oferite de alte state în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral, pentru anul universitar 2021/2022. Aceste burse sunt oferite studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor. Bursierii pot urma studii universitare de licenţă, de masterat  ...

Read More »

Sindicaliștii din educație amenință cu acțiuni de protest, în cazul în care nu le vor fi majorate salariile

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) „SPIRU HARET” au solicitat conducerii organizaţiei sindicale să înceapă demersurile pentru organizarea de acţiuni de protest, în cazul în care Guvernul nu va decide, până la adoptarea Legii Bugetului pe 2021, majorarea angajaţilor din învăţământ, potrivit unui comunicat al FSE „SPIRU HARET” remis sâmbătă. „Le transmit, cu această ocazie, membrilor Guvernului şi Parlamentului României ...

Read More »

USAMV Iaşi a stabilit calendarul admiterii 2021

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) a stabilit condițiile și calendarul admiterii pentru anul universitar 2021-2022, Metodologia specifică putând fi consultată pe site-ul instituției de învățământ superior, www.uaiasi.ro/admitere. Astfel, în perioada 12 – 23 iulie 2021, se va desfășura înscrierea candidaţilor pentru Admiterea din sesiunea iulie 2021, la domeniile Agronomie, Horticultură, ...

Read More »