Local

Kaufland România demarează un nou program agricol ce vine în sprijinul producătorilor locali de legume și fructe

Kaufland România inițiază un nou program agricol în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, ce vine în sprijinul producătorilor locali mici de fructe și legume, prin care le garantează acestora siguranța cantităților cultivate și vândute, dar și un profit sigur. Obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar și colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului ...

Read More »

Precizări privind remuneraţiile conducerilor societăţilor comerciale din subordinea Primăriei

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) infirmă “minciunile și afirmațiile calomnioase” lansate în spațiul public cu privire la indemnizațiile pe care le obțin directorii și membrii Consiliilor de Administrație (CA) ale societăților comerciale în care Consiliul Local Iași este unic acționar. Din respect pentru opinia publică, conducerea municipalităţii a transmis un comunicat, semnat de Biroul de presă al Primăriei, în care face ...

Read More »

Apa potabilă, furnizată cu presiune scăzută marţi, 25 mai, în cartierul Alexandru cel Bun

În scopul remedierii unei pierderi apărute la o conductă de 1000 mm, începând de marți 25 mai, ora 08.00, şi până miercuri 26 mai, ora estimată 09.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din şoseaua Națională (parțial) şi Octav Băncilă (parțial), informează, într-un comunicat, ApaVital. Apa potabilă va fi furnizată cu presiune scăzută către utilizatorii din cartierul Alexandru ...

Read More »

Peste 300.000 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate până acum la Iaşi

De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, şi până în prezent, în judeţul Iaşi au fost administrate 300.395 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Din numărul total de persoane vaccinate, 170.678 au fost imunizate cu prima doză şi 129.717 cu doza a II-a, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Potrivit DSP, pe data de 23 ...

Read More »

Niciun deces înregistrat în ultimele 24 de ore la Iaşi din cauza coronavirusului

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate nouă cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în scădere faţă de ziua anterioară, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până luni 24 mai, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.253 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ...

Read More »

De 1 iunie oferă bucurie împreună cu Spirit of Dance din Iulius Mall Iași!

    Fie că este ursulețul, pisicuța sau cățelul de pluș, mașinuța sau păpușa, construcțiile lego ori board game-urile interactive, fiecare copil are câte o jucărie preferată. Însă sunt și copii care nu au jucării, iar școala Spirit of Dance din Iulius Mall Iași își dorește să vină în sprijinul celor mai puțini norocoși.   Ziua copilului va fi sărbătorită ...

Read More »

Hummus Bar a adus gustul oriental în foodcourt Palas

Hummus Bar își întâmpină clienții cu hummus delicios și hrănitor în zona foodcourt din Palas. Indiferent că îl alegi pentru prânz, brunch sau cină, gustosul preparat va transforma orice masă într-o experiență culinară delicioasă, fiind și o garnitură perfectă pentru salate sau orice alte feluri de mâncare. Tot aici poți savura deliciosul kebab, poți încerca salata arăbească sau falafelul pregătit ...

Read More »

5 motive să iubim primăvara în parcul Palas: culoare, vitalitate, bună dispoziţie, plimbare și relaxare

Zilele însorite s-au lasăt așteptate cam mult în acest an, însă acum ne putem bucura de frumusețea lor. În parcul Palas, soarele face verdele mai… verde, nuanțele copacilor ornamentali fură toate privirile, prunii roșii, azaleele, cameliile și ceilalți arbuști au înflorit și ei, iar atmosfera efervescentă îi învită pe ieșeni la plimbare. Pe lângă spectacolul naturii, vizitatorii se pot bucura ...

Read More »

Şeful Secției Comerciale a Ambasadei Germaniei, în vizită la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Camera de Comerț și Industrie (CCI) Iași a primit vineri, 21 mai, vizita lui Anderš Ahmed Lundgren-Bekov, șeful Secției Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania în România. Potrivit unui comunicat al CCI Iaşi, în cadrul întâlnirii s-a discutat pe larg despre economia locală, condițiile și oportunitățile pe care Iașul le oferă investitorilor, precum și asupra modalităților de îmbunătățire a efortului ...

Read More »

CJ Iaşi va aloca un milion de lei pentru finanţarea proiectelor propuse de ONG-uri

Întruniţi în ședință extraordinară, desfăşurată online, consilierii județeni ieşeni au aprobat, vineri, 21 mai, Ghidul de finanțare și formularele necesare în vederea acordării de finanțări nerambursabile din bugetul județului Iași pentru activități nonprofit de interes județean, conform prevederilor Legii nr. 350/2005. Consilierii județeni au aprobat, de asemenea, Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2021 din bugetul propriu al ...

Read More »

Doar 14 cazuri noi de coronavirus de ieri şi până azi la Iaşi

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 14 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, toate în municipiul Iaşi, în scădere faţă de ziua anterioară, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până vineri, 21 mai, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.210 cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate pozitiv ...

Read More »

Program special de Ziua Copilului, organizat de Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici”

Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, aflată în subordinea Consiliului Județean Iași, a pregătit un program special pentru Ziua Copilului. Cei mici sunt așteptați, timp de trei zile, în parcarea de la Prefectură și Consiliul Județean, unde vor fi organizate spectacole și ateliere interactive, după următorul program: Sâmbătă, 29 mai, de la ora 11,00-Atelier de actorie și dans Duminică, 30 ...

Read More »

Autorităţile ieşene fac eforturi pentru redeschiderea cât mai urgentă a spitalului mobil de la Lețcani

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a declarat joi că autorităţile locale fac eforturi pentru ca spitalul modular de la Leţcani să-şi deschidă în cel mai scurt timp porţile pentru bolnavii de COVID-19. În acest sens, şeful judeţului a făcut un apel către proprietarul unităţii medicale, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, să urgenteze rezolvarea deficienţelor semnalate în raportul întocmit ...

Read More »

Extinderea şi modernizarea sistemului centralizat de termoficare, o prioritate a administraţiei locale

Noi argumente în favoarea sistemului centralizat de termoficare: un studiu publicat în această lună de Agenția Internațională pentru Energie propune introducerea interdicției globale asupra centralelor cu combustibil fosil, inclusiv a acelor de apartament, începând cu anul 2025. Demersul este parte din viziunea agenției de a ajunge la emisii nete zero până în 2050 („Net Zero by 2050”) și dintr-un plan ...

Read More »

Primarul Mihai Chirica, participant la Conferinţa “Oraşul durabil – rezilienţă şi tranziţie verde”

În perioada 17 – 18 mai, Ambasada Republicii Franceze în România și Camera de Comerț și Industrie Franceză din România (CCIFER) au organizat o conferință pe tema orașelor durabile. Evenimentul, desfășurat în mare parte în mediul virtual, a fost destinat dezvoltării de schimburi de expertiză și bune practici între România și Franța. Conferința „Orașul durabil – reziliență și tranziție verde” ...

Read More »