Local

Concursul regional ”Cezar Petrescu”, la cea de-a X-a ediție

Aflat la cea de-a X-a ediție consecutivă, Concursul regional „Cezar Petrescu”, organizat de Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău și-a schimbat anul acesta configurația, devenind o competiție sub sloganul ”Anul inteligențelor multiple”. Astfel, în perioada 15 noiembrie -10 decembrie 2015, școlile partenere (dar și oricare altă unitate de învățământ interesată) se pot înscrie la concursul care va avea patru ...

Read More »

Proiect Erasmus + la Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos

  Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos anunță începerea proiectului Erasmus Plus ”Blind-friendly school”. Proiectul, de tip job shadowing, se va desfășura în perioada 16-27 noiembrie a.c. și va avea ca scop găzduirea, informarea și familiarizarea a trei profesori din Croația, cu tehnicile de lucru pentru elevii cu deficiențe senzoriale de vedere.  Participanții din cadrul acestei mobilități sunt Aneta Lovrić ...

Read More »

Peste 15 tone de deșeuri electrice și electronice, colectate de la ieșeni în cadrul campaniei inițiată de Asociația RoRec 

  În urma campaniei iniţiată de Asociaţia RoRec, Primăria municipiului Iaşi şi SC Salubris SA, la punctul de colectare deschis în urmă cu două săptămâni în Podul de Piatră, cât şi la Centrele de cartier, au fost strânse peste 15 tone de deşeuri electrice şi electronice. Ampla acţiune de mobilizare a cetăţenilor a fost însoţită de o tombolă, ce şi-a ...

Read More »

 Cluburile Rotary din Iași împreună cu Societatea Română de Diabet își unesc forțele împotriva diabetului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, celebrată în fiecare an pe 14 noiembrie, 23 de Cluburi Rotary din 17 judeţe şi Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) luptă împreună împotriva diabetului zaharat şi a complicaţiilor provocate de această afecţiune, încurajând populaţia să adopte un stil de viaţă activ. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică regulată sunt o parte importantă din managementul diabetului ...

Read More »

Președinții de raioane din Republica Moldova susțin candidature Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană

În cadrul Adunării Generale a Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, care a avut loc în această săptămână la Iași, membrii acestei organizații au aprobat cu unanimitate de voturi o hotărâre privind susținerea de către acest organis a candidaturii municipiului Iași la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. ”Noi, președinții de raioane din Republica Moldova, membre ale Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, susținem municipiul Iași, înaintea oricărui ...

Read More »

Proiectul privind modernizarea liniilor de tramvai în Polul de Creștere Iași, la final

Joi, 12 noiembrie, la Palatul Roznovanu a avut loc conferinţa de presă pe subiectul finalizarii proiectului ”Modernizarea rețelei de linii de tramvai în polul de creștere Iași”. ”Felicit echipa din Primărie care a lucrat la acest proiect, ducându-l, iată, la bun sfârşit. La implementarea acestui proiect am avut parte de asistenţa permanentă a colegilor de la RATP, direcţiei tehnice din ...

Read More »

Pasajul ”Octav Băncilă”, finalizat în proporție de 95%

Cel mai important proiect de infrastructură din municipiu se apropie de finalizare. Pasajul Octav Băncilă, ridicat printr-un proiect cu finanţare europeană, este realizat, în acest moment, în proporţie de 95%. La începutul acestei săptămâni a fost turnat ultimul strat de asfalt pe porţiunea suspendată a pasajului, iar miercuri şi joi au demarat şi lucrările de aşternere a stratului de binder ...

Read More »

Autoritatea Electorală Permanentă recrutează operatori de calculator pentru secțiile de votare

  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) demarează campania de recrutare a operatorilor de calculator ai secțiilor de votare, în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, aprobate prin Hotărârea Autorității Eelectorale Permanente nr. 9 din 28 ...

Read More »

Noi locuri de parcare, scoase la licitație de Primărie

  Primăria municipiului Iași organizează în data de 16.11.2015, ora 14.00, licitaţia publică cu strigare pentru închirierea a 12 locuri de parcare cu nr. 1, 2, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16 şi 17, situate în str. Grădinari nr. 11. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile A8-12, B12 şi B35, data limită de depunere ...

Read More »

Sosirile în structurile de cazare din județul Iași, în creștere cu 35%

  În luna septembrie 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creştere de 35,0%, iar înnoptările o creştere de 18,3%. Potrivit unei informări a Direcției Județene de Statistică, în perioada 1.I-30.IX 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2014 sosirile au înregistrat o ...

Read More »

Întâlnire cu Varujan Vosganian la Librarium Palas Iași

Joi, 12 noiembrie, la ora 18.00, la Librarium Palas Iași (Str. Palas nr. 1A) va avea loc lansarea ultimului volum semnat de Varujan Vosganian, ”Cartea poemelor mele nescrise”, apărut la Editura ”Cartea Romanească”, disponibil și în format digital. Invitați, alături de autor: Cassian Maria Spiridon, Antonio Patras și Doris Mironescu. Va recita poeme din volum, în lectura actorului Emil Coșeru. ...

Read More »

Risc major de accidente fatale la intervenţiile neautorizate în reţelele de distribuţie a energiei electrice

E.ON Distribuţie România trage un semnal de alarmă asupra riscurilor de electrocutare, arsuri, incendii şi explozii pe care le prezintă intervenţiile neavizate şi neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice.  Aceste intervenţii la liniile aeriene şi cablurile subterane, în tablouri electrice, staţii şi posturi de transformare au impact direct asupra a persoanelor aflate în vecinătate, dar şi a consumatorilor, ...

Read More »

Proiectul ”Modernizarea rețelei de tramvai în polul de creștere Iași” a fost finalizat

  Primăria municipiului Iași anunță finalizarea proiectului ”Modernizarea rețelei de linii de tramvai în polul de creștere Iași”. În acest sens, municipalitatea ieșeană va organiza joi, 12 noiembrie, de la ora 12.00, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, o conferință d epresă, în care va prezenta modul de implementare a acestui proiect. Valoarea totală a proiectului este de 61.719.095,46 lei, ...

Read More »

“Lecția de prim ajutor”, organizată în Iași

Asociația MaiMultVerde și NN Asigurări de Viață, în parteneriat cu SMURD, organizează un curs gratuit de prim ajutor pentru publicul larg în Iași, ca parte a programului “Lecția de prim ajutor”. 40 de ieșeni interesați să învețe tehnici de prim ajutor în situații de urgență sunt așteptați miercuri, 11 noiembrie, de la ora 16.30 în sala de conferințe de la ...

Read More »

Impozitul pe locuință, pentru persoanele fizice, mai mic în 2016

Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat ieri, cu majoriate de voturi, noile taxe şi impozite locale pentru anul viitor. Potrivit proiectului aprobat de consilieri, taxele şi impozitele locale pentru anul 2016 vor avea același nivel ca în acest an, fără majorări. Mai mult chiar, anul viitor, impozitul pe locuinţe pentru persoanele fizice va scădea cu un procent ...

Read More »