Doctor Honoris Causa FLORIN PIERSIC

Adi Cristi

Florin Piersic se împlinește astăzi rotund, ca o piersică în pârg, cu acest titlu de Doctor Honoris Causa, doctor ”datorită meritelor”. Nu cred că în fața noastră există cineva care ar crede că Florin Piersic, cu acest prilej, va primi un stetoscop și dreptul de a ne prescrie algocalmin sau antinevralgic.

Dincolo de umorul involuntar pe care îl poate crea situația în sine, aceasta poate fi și credibilă. Poate fi și adevărată. Titlul de Doctor Honoris Causa îi dă dreptul Marelui Actor să ne trimită la culcare, să ne pună ventuze, să ne ceară să scoatem limba, pentru a ne privi roșul din gât, căci roșul din obrajii femeilor ajunse în fața lui este o altfel de culoare, de mângâiat.

De fapt, Florin Piersic dintotdeauna a făcut acest lucru cu noi. A primit un dar divin pe care nu a ezitat să-l folosească întru bucuria noastră, întru desfătarea spiritului cu plăcerea de a rămâne cu gura căscată atunci când Actorul vorbește, tace, râde, moare, renaște.

Actorul are acest privilegiu sau uneori acest blestem de a fi și ceea ce nu a fost sau nu va fi niciodată.

Indiferent de ce vârstă avem noi, privitorii, suntem copiii Actorului. El ne duce de mână sau în brațe peste punțile, viaductele, piscurile rolurilor devenite astăzi nemuritoare.

Actorul, dacă ar trebui să fie răsplătit cu toate titlurile de doctor honoris causa din lume, ar rămâne foarte sărac. Marea bogăție îi este pusă la picioare cu ajutorul aplauzelor la scenă deschisă. Aceasta este averea lui, răsplata lui. Cu toate acestea un titlu de doctor honoris causa primit de  haiducul lui șapte cai, de cel mai mare mâncător de semințe, supranumit Mărgelatu, îl înalță pe Florin Piersic și în zona elitistă, din cea mai dinamică parte a culturii.

Scriitorul naște lumi noi, muzicianul ne zidește în sunete dumnezeiești, în timp ce Actorul ne ține de mână și ne poartă în această lume fantastică a poveștii. Nu voi greși dacă voi spune că de aproape opt decenii Florin Piersic ne poartă de mână prin poveștile lumii, în stilul său caracteristic de ciocoflender, de Actor viu, credibil, deschis tuturor celor care, cu un gest firesc pun mâna pe el, desprinzându-se parcă din psalmii arghezieni, șoptindu-i: ”Vreau să te pipăi și să urlu”.

Succesul lui Florin Piersic este de fapt modul său firesc de viață. Nu știi când vorbește despre el, despre noi, când dialoghează cu sala  și când pătrunde sub pulpana textului dramatic. Nu există trecere, separație, există doar aceeași respirație pe care Actorul o acordă și unor și altora.

Dincolo de bucuria de a-l avea în fața noastră pe Florin Piersic nu ezităm să ne dăm seama că avem de înfruntat și marea durere a Actorului, că pentru nemurirea sa îi este necesară o moarte. O moarte pe care gesturile noastre pământești o ține blocată între etaje, căci cine a mai văzut o bucurie așa de mare ca aceea pe care Florin Piersic o risipește peste tot pe unde joacă. Oameni și șoareci, Singuri în noapte sunt doar două dintre provocările pe care Doctor Honoris Causa Florin Piersic le-a ținut aprinse, asemenea unor lumânări de veghe, pe scenele lumii, depășind pentru fiecare 1000 de reprezentații.

Dacă Actorul crede că nu știe cum să se comporte la asemenea înălțimi academice este doar o falsă impresie, atâta timp cât El știe să fie și Rege și Zeu și Moarte și Naștere, și Strigăt, și Șoaptă, și Tăcere, Mângâiere, Adiere, Întuneric și Soare.

Florin Piersic este cel mai veritabil Doctor Honoris Causa, acum al Vestului, cel care ar trebui să se felicite pentru ideea cu care iată s-au legat de Actor ca cojile de semințe de pașii lui Mărgelatu.

Prestigioasa Universitate de Vest din Timișoara a reușit astfel să toarne o stea în inima poporului român, căci Florin Piersic joacă de aproape 80 de ani rolul poporului român. Râde, plânge, suferă, se bucură, cade, se înalță.

El, Florin Piersic este republica noastră sau regatul nostru în care rămânem prizonierii propriilor noastre aplauze.

Să ne trăiești Măria Ta, mai mulți ani decât vom reuși noi să trăim!