Premierul chinez, în vizită oficială la New Delhi

LiKeqiangPremierul chinez Li Keqiang, care efectuează o vizită oficială la New Delhi, a declarat presei, în prezenţa omologului său indian Manmohan Singh că decizia sa de a efectua în India prima sa vizită în străinătate dovedeşte că încrederea reciprocă dintre cele două ţări este în creştere, cooperarea se întăreşte iar interesele comune depăşesc dificultăţile, potrivit AFP şi EFE. ”Pe baza unei înţelegeri reciproce mai profunde, China şi India pot să promoveze o dezvoltare sănătoasă a lor, cea ce ar fi o reală binefacere pentru Asia şi întreaga lume”, a apreciat premierul chinez.

Şeful guvernului celei de-a doua puteri economice a lumii a sosit la New Delhi după câteva săptămâni de la creşterea tensiunii dintre cele două ţări, în contextul în care indienii au acuzat armata chineză că a pătruns la 15 aprilie într-un teritoriu pe care ei îl revendică în Himalaya.  Cooperarea dintre aceste două ţări cu cea mai numeroasă populaţie de pe planetă are consecinţe mondiale, a subliniat Li, fără a menţiona direct recentele tensiuni. După o întrevedere cu Manmohan Singh, Li urmează să aibă convorbiri cu ministrul afacerilor externe, Salman Khurshid, şi cu înalţi responsabili ai principalului partid de opoziţie. El se va deplasa marţi la Mumbai, capitala economică şi financiară a Indiei.  China a devenit al doilea partener comercial al Indiei, cu schimburi estimate la 66,5 miliarde de dolari anul trecut, potrivit ministrului său adjunct al comerţului, Jiang Yaoping. Obiectivul este de a se ajunge la un volum de 100 de miliarde de dolari în 2015.  În cadrul primului său turneu în străinătate de la preluarea funcţiei în luna martie a.c., premierul chinez va mai efectua vizite în Pakistan, aliat tradiţional, şi în Elveţia şi Germania, unde economia va domina convorbirile.