ĂŞTIA SUNTEM, CU ĂŞTIA DEFILĂM

Trebuie să recunoaştem şi să ne asumăm constatarea că şi anul acesta examenul de bacalaureat a fost unul cu probleme. Cu mari probleme, în care s-au implicat şi organele de cercetare penală, cu atât mai mult cu cât, în mai multe locuri ale ţării, au fost descoperite tentative de fraudare. Chiar dacă ministrul Educaţiei garanta sus şi tare că examenul este unul de maximă securitate, iar  atitudinea de toleranţă zero la fraudarea acestuia este asumată, astfel de momente extreme nu au putut fi ocolite, sesizându-se coliziuni frontale chiar în mai multe puncte din Capitală şi nu doar în provincie. Dacă ar fi să analizăm „intrările în scenă, atunci se poate spune că anul acesta Capitala „a dat tonul la cântec”, cu întâmplările de la liceul Dimitrie Bolintineanu, spaţiul în care procurorii au acţionat iniţial „ca la carte”, pentru ca, a doua zi, „să dea cu mucii în fasole”, compromiţându-şi aura acţiuni de combatere a corupţiei la acest gen de examen.

În astfel de situaţii, acest tip de reacţie din partea celor care nu mai au răbdare să înveţe, să-şi facă singuri bine, iese în evidenţă ingeniozitatea lor, cu atât mai mult cu cât aceştia nu se lasă uşor convinşi că pentru a trece un examen trebuie doar să fii pregătit, să înveţi şi nu să te gândeşti la tot felul de alternative, care au ca finalitate atingerea aceluiaşi scop, trecerea cu succes a examenului de bacalaureat, de exemplu.

Dacă ar fi să privim lucid acest tip de provocare, cu siguranţă că am descoperi atitudini de acest fel, pe tot parcursul şcolii, atunci când evaluarea cunoştinţelor este atributul exclusiv al profesorului. În acest binom „elev-profesor” s-a descoperit veriga slabă, pe structura căreia s-a construit întregul eşafodaj al mecanismului de fraudare la nivel mare a unui examen de bacalaureat, în ciuda măsurilor de securizare a acestuia, începând de la redactarea subiectelor de examen, la transmiterea acestora şi până la impunerea unui comportament al candidaţilor în timpule examenului, ce ar fi făcut imposibilă orice imixtiune gândită cu scopul de fraudare a examenului.

Pe fond, acest sistem a acţionat, spunem noi, ca la carte, făcând posibilă denunţarea acelor încercări de fraudare, din relaţia considerată a fi perfectă, stabilită între comisia de supraveghere, directorul şcolii, părinţi şi elevi. Darea şi luarea de mită au mijlocit punerea la dispoziţia unor elevi plătitori a rezolvărilor subiectelor de examen, în direct în sala de clasă, în momentul în care aceşti elevi solicitau profesorului supraveghetor o ciornă în plus. Atunci, elevul era servit de fapt cu foaia de hârtie pe care era scrisă rezolvarea subiectului, pe care elevul, eminent neştiutor, o copia pe foaia de examen.

Procurorii au descoperit pe viu modalitatea în care se acţiona. Ei nu aveau strânse decât datele preliminare prin care şi-au formulat o serie de indicii precum că, la acest liceu, s-ar putea întâmpla ceva necurat la bacalaureat, fiind în posesia unor discuţii între membrii reţelei infracţionale, conduse de directoarea liceului, mult prea sigură pe ea, poate şi pentru că susţinerea politică de care a beneficiat în momentul numirii în funcţie (şi care a ajuns din nou la putere) îi crea un spate inexpugnabil, făcând-o să vorbească vrute şi nevrute, ziua în amiaza mare, ignorând faptul că în această ţară din nou pereţii „au ochi şi urechi”, aşa cum se întâmpla înainte de 1989.

Cu toate aceste forţări, cu toate aceste încercări de „îmbunătăţire a rezultatului” şi de această dată rezultatele la examenul de bacalaureat sunt aşa cum sunt, evidenţiindu-ne un grad lamentabil de pregătire a absolvenţilor de liceu. Ăştia suntem, cu ăştia defilăm.