ECHIPĂ CU GIGI BECALI

Adi Cristi

Adi Cristi

Se încearcă să se liciteze praful de pe tobă. Într-o ţară în care nu se întâmplă nimic spectaculos, cârpele au statutul vedetelor de breaking news. Acelaşi Traian Băsescu este cel care se încăpăţânează să dea tomul la cântec, chiar dacă a fost demonstrată incapacitatea sa de a fi diapazonul societăţi la această oră. Pe Traian Băsescu îl doare locul în care a fost ministrul Transporturilor. Îl doare scaunul, culoarul cu biroul ministerului. Îl doare chiar şi umbra pe care crede el a reuşit să o conserve în răceala de congelator a pardoseli de marmură din Palatului CFR. Legătura sa cu privatizarea CFR Marfă este mai mult legată de amintirile sale ministeriale, cu atât mai mult cu cât el îşi aduce aminte despre actul de înfiinţare al CFR Marfă în 1998, act gândit şi semnat de el, pe când era ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile.

Amintirile sunt în continuare esenţa acţiunilor, cel puţin, prezidenţiale, în urma cărora se aşteaptă ca societatea să aibă o reacţie. Traina Băsescu încearcă a „n”- a oară rolul de „salvator al României”, evident fără ca să-i reuşească ceva sau altceva în afară de ilaritate şi stupizenie.

O privatizare „cu cântec” sau, mai corect spus, după Traian Băsescu a fi „cu cântec”, vine să rotunjească marile gafe ale conducătorilor noştri, cu acest tip de atitudine ce trădează rea voinţă, reglare de conturi, susţinerea intereselor de grup în defavoarea intereselor naţionale.

După o bălăceală de week end în valurile Mării Negre şi un şpriţ la Cireşica, Traian Băsescu revine la Cotroceni pentru a ieşi într-o conferinţă de presă unde a simţit nevoia să explice că de fapt chiar dacă s-a spus că el este cel care convoacă CSAT, de această dată, regretă că la ultima şedinţă nu a putut să participe şi premierul Victor Ponta, cel care a cerut CSAT să se pronunţe în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă. Această reacţie trebuie citită împreună cu o afirmaţie anterioară, privind această privatizare, cu ajutorul căreia se încerca şi cuplarea CSAT, pe considerentul că, această instituţie nu se poate ocupa de contractele de privatizare, fie ele şi ale societăţilor naţionale, considerate a fi de importanţă strategică. După un atac violent al consilierilor prezidenţiali Bogdan Oprea şi Sebastian Lăzăroiu pe această temă, iată că, CSAT se întruneşte în ziua în care Victor Ponta era deja plecat în concediu, pentru a discuta, culmea culmilor, privatizarea CFR Marfă. Lui Traian Băsescu îi scapă o precizare şocantă, prin care atrăgea atenţia, la această reuniune a CSAT, că în locul premierului va participa vice-prim ministru Gabriel Oprea, fără a avea drept de vot! De ce a fost necesară această precizare, când este ştiut că hotărârile în CSAT se iau cu votul unanim al tuturor membrilor CSAT? Poate fi sesizat şi în acest caz o altă „şopârlă băsesciană”. Mai mult, ca o ironie a sorţii, după ce a fost timp de şase ani, din cele două mandate prezidenţiale, adevăratul prim ministru al României, iată că acum Traian Băsescu recunoaşte că dacă ar face-o pe-a primul ministru ar încălca legea (sic!). O astfel de atitudine vine să ne confirme un viitor sumbru, dar deja predictibil. După ce actualul preşedinte va scăpa de imunitatea prezidenţială va avea mult de lucru în Justiţia Română, cu tot felul de explicaţii care ar trebui să-l scoată de sub iminentele acuzaţii. Specialiştii în domeniu cred că mai este încă timp ca Traian Băsescu  „să facă echipă” cu Gigi Becali, în acelaşi condiţii de spaţiu, confort şi de mişcare, chiar dacă acesta nu va fi una populară.