Acțiuni pentru prevenirea comerțului ilicit din piețe

piataÎn vederea prevenirii comerţului ilicit şi a faptului că în această perioadă pieţele agroalimentare sunt tot mai aglomerate, poliţiştii locali au intensificat în aceste zile acţiunile de control pentru asigurarea unor activităţi comerciale cu respectarea prevederilor legale. ”În cadrul verificărilor efectuate, lucrătorii instituţiei noastre au procedat la sancţionarea contravenţională a 43 de persoane cu amenzi în valoare de 6470 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, dar şi altor acte normative care reglementează acţivităţile în pieţele agroalimentare. Menţionăm că principalele fapte sancţionate la data controlului, au fost acte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege, comercializarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi dovedită, vânzarea ambulantă a mărfurilor în alte locuri decît cele autorizate de primării sau prefecturi, nemenţinerea curăţeniei în jurul tarabelor sau în certificatele de producător erau specificate alte mărfuri decât cele ce erau comercializate. În plus, pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor (produse alimentare şi nealimentarea, alcool, tutun, etc.), care au făcut obiectul contravenţiei. De asemenea, în acelaşi context, poliţiştii locali au acţionat şi pentru fluidizarea traficului rutier în zona pieţelor agroalimentare”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Locale Iași. (E.M.)