ORI LA BAL, ORI LA SPITAL

Adi Cristi

Adi Cristi

Din nou despre „soluţia imorală” de pe sena politică a ţări. Nu cred că ceea ce reprezintă Partidul Conservator în politica românească mai are un corespondent, cel puţin, în spaţiul Uniunii Europene. Este un partid politic, care, chiar dacă este cotat în sondajele de opinie în jurul a 2-3% din preferinţele electoratului, a fost din 2005 la putere, în diferite conjuncturi şi alianţe. Partidul, oricum s-ar numi el, posedă un sprijin important, cât o monedă forte, prin trustul INTACT, un imperiu mediatic ce şi-a câştigat un loc important, mai ales în televiziunea de nişă a ştirilor, construite unilateral în direcţia atacurilor împotriva celor care nu sunt de partea alianţelor politice ale lui Dan Voiculescu. Acest mercenariat este unul care frizează deontologia profesiei de jurnalist, fiind mai mult înregimentat în etica dubioasă a moralei politice, teritoriul în care „totul este permis” pe axa adversar politic – duşman politic. Atât sub denumirea Partidul Umanist Român, cât şi aceea a Partidului Conservator, liderul acestuia a fost mulţi ani Dan Voiculescu, ajuns astăzi în postura liderului fondator, il lidero maximo, a  artizanul din umbră al întâmplărilor spectaculoase de pe scena politică românească. Fără scrupule, posesorul unui sistem informaţional competitiv cu cel al serviciilor secrete, Dan Voiculescu a ajuns astăzi să se recomande ca fiind aisbergul care deţine 2/3 din subteranele scenei politice româneşti, spaţiul în care se iau adevăratele decizii, care uimesc sau dezorientează.

Partidul Conservator este, cu predilecţie „partidul căpuşă”. Nu pierde niciodată lupta, fără a participa la ea, în nume propriu, cu forţe proprii. În 2004 a mers la alegerile generale într-o coaliţie politică cu PSD, formând Uniunea Naţională PSD+PUR. După alegeri, PC a renunţat la alianţă şi a participat alături de Alianţa Dreptate şi Adevăr la guvernare. La sfârşitul anului 2006 PC s-a retras de la guvernare. PC deţinea la începutul legislaturii (2009-2012) un număr de 4 deputaţi şi un senator în Parlamentul României. De la începutul legislaturii şi până în 2011 a făcut parte din Alianţa PSD+PC, iar parlamentarii PC erau parte a Grupului parlamentar PSD+PC. În februarie 2011, PC a încheiat Protocolul de formare a Alianţei de Centru-Dreapta cu Partidul Naţional Liberal părăsind Alianţa PSD+PC. De asemenea, în februarie 2011 parlamentarii PC au trecut în grupurile parlamentare ale PNL. In aceeaşi lună PC şi PNL formează alături de PSD Uniunea Social Liberală devenind în scurt timp cea mai mare alianţă politică actuală,  ce are în gestiunea ei 70% din votul electoratului

În prezent Partidul Conservator promovează tradiţiile, familia, solidaritatea socială, integrarea europeană şi un naţionalism fără şovinism. Se consideră continuatorul Partidului Conservator istoric din România, una dintre primele două puteri politice din România de dinaintea Primului Război Mondial. Nu există o legătură directă între cele două partide – Partid Conservator istoric a fost dizolvat după Primul Război Mondial – dar actualul partid susţine că îmbrăţişează aceleaşi valori ca partidul istoric.

Dincolo de aceste pretenţii, ce nu au fost confirmate în realitate, există o stare de „prăvălie provincială”, în interiorul actualei formule a Partidului Conservator, care asigură  celui ce strigă mai tare şansa de a fi auzit, fără a fi şi ascultat sau, mai mult, urmat. Dan Voiculescu ne divulgă din nou „un secret”, după acela cu „suspendarea preşedintelui”, de această dată „Traian Băsescu va fi acuzat de înaltă trădare de ţară”. Iată că, nici un partid, care practic nu se vede de unul singur pe scena politică a ţării, nu poate evita mişcările seismice, fiind deja înregistrate trepidaţii interne, în zona lui Piedone, de exemplu, primarul bucureştean, care s-a săturat de entuziasmul pe care PC doreşte să-l afişeze la alegerile euro-parlamentare, alegeri la care conducerea superioară a partidului s-a decis să ducă formaţiunea, în luptele electorale, prin forţe proprii, chiar dacă sondajele de opinie nu îi dă mai mult de 3%. Gestul trebuie apreciat şi de ţinut minte. Ori la bal, ori la spital!