Comisiile parlamentare pentru buget-finanțe au adoptat bugetul Senatului României

MOTIUNEA DE CENZURA - PALATUL PARLAMENTULUIComisiile parlamentare pentru buget-finanțe au adoptat, joi, bugetul Senatului României pe anul 2014.

Senatul va cheltui anul viitor 1,05 milioane lei pe deplasări în străinătate, suma fiind mai mare cu 11,11% față de cea din 2013, potrivit proiectului legii bugetului de stat pe anul 2014. Suma totală prevăzută pentru deplasări, detașări, transferări se ridică la 12,750 milioane lei (+14,74% față de 2013), din care pentru deplasări interne, detașări, transferări este dedicată o sumă de 11,7 milioane lei (+15,08%), restul fiind deplasări în străinătate. Fondul președintelui Senatului pentru anul viitor se ridică la 150.000 lei, fiind în creștere cu 20% față de cel din acest an. Peste trei sferturi din bugetul Senatului, 76% (77,304 milioane lei), reprezintă cheltuieli de personal. Senatul României are prevăzut pentru anul 2014 un buget de peste 101,6 milioane lei, mai mare cu 6,42% față de cel din acest an. Această sumă pentru cheltuieli de personal este mai mare cu 1,18% față de alocarea din acest an. Și alocarea pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile este mai mare decât cea din 2013, ridicându-se la 20,446 milioane lei (+13,38%). Din suma totală alocată pentru cheltuieli de personal, de peste 77,3 milioane lei, 65,869 milioane lei sunt pentru cheltuieli salariale în bani, din care 38,810 milioane lei sunt salarii de bază, 1,65 milioane lei sporuri pentru condițiile de muncă, 400.000 lei indemnizații plătite unor persoane din afara unității, 24,962 milioane lei indemnizații de delegare iar restul — contribuții de asigurări sociale etc. Din totalul sumei pentru bunuri și servicii, 1,8 milioane lei sunt pentru încălzit, iluminat și forță motrică, suma fiind mai mică cu 10,58% față de cea din acest an. Cheltuielile cu carburanți și lubrifianți s-ar ridica la peste 2,3 milioane lei, mai mult cu 11,92% față de acest an.

Bugetul Camerei, de 235 milioane lei, mai mare decât cel prevăzut iniţial, a fost aprobat de comisii

Comisiile de buget, finanţe au adoptat, joi, bugetul Camerei Deputaţilor, în sumă de 235.385.000 lei.Ininţial, în proiectul de buget pe 2014, Camera Deputaţilor avea alocată suma de 222 milioane de lei, dar forul legislativ şi-a aprobat un buget mai mare, în sumă de 235 milioane lei.Reprezentanţii Guvernului Gheoghe Gherghina şi Liviu Voinea au acceptat această majorare.Secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, George Dumitrică, a precizat că acest buget permite acoperirea cheltuielilor până la finalul anului 2014 şi este unul „echilibrat, realist” şi include sumele necesare cadastrării clădirii Palatului Parlamentului.”Bugetul se ridică la nivelul anului 2013, calculat şi pentru cei 78 de parlamentari în plus”, a mai spus Dumitrică.