24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Traian Băsescu nu are egal. Devine din ce în ce mai îndărătnic, de această dată punând FMI între el şi Guvern. Nu vrea să semneze Memorandumul cu FMI, atâta timp cât guvernul menţine majorare accizei pe combustibil cu 7 cenţi / litru. Gestul lui Traian Băsescu se vrea a fi citit sub forma grijii părinteşti a preşedintelui faţă de cetăţeanul român, cel care va fi afectat de cei 50 de bani în plus, pe care românul îl va plăti pe litru de benzină sau motorină. Îndărătnicirea lui Traian Băsescu care, iată, o ţine puia gaia să nu semneze promulgarea Bugetului de Stat pe 2014 şi, mai nou, Memorandumul Guvernului României cu FMI, pentru că „pe pagina a III-a există această majorare la carburanţi cu 7 cenţi / litru”.
Nu cred că ceea ce face astăzi Traian Băsescu este pe fond în folosul cetăţeanului român, cel care se vede nevoit să constate că în acest moment România are suspendat acordurile cu FMI şi Comisia Europeană. Ce înseamnă această nouă ipostază pe care România nu a avut-o niciodată în ultimii 23 de ani? Ipostaza în care ţara aceasta a fost din nou izolată de restul lumii cum a reuşit să fie în timpul lui Ceauşescu?
De fapt, grija şi mai ales îngrijorarea băsesciană este cu totul alta. Nu moare preşedintele de grija săracului român, pe care el l-a izbit la pământ cu acea lovitură năucitoare care i-a luat din buzunar peste 25% din salariul lui muncit.
Traian Băsescu ştie că el şi pedeliştii lui, pe când au guvernat ţara, au „ascuns” în bugetul de stat „bani albi pentru zile negre”, a se citi pentru campaniile electorale pe care le-au gestionat.
Traian Băsescu ştie „cum se fac cărţile”, mai precis acum când bat la uşile lui 2014 cele două alegeri fundamentale, nu atât pentru ţară, cât mai ales pentru destinul lui ca om politic sau, mai mult, ca om liber, la urechile căruia a început deja să-i şoptească zgomotul de cătuşe. Dar nu pentru că a condus autoturismul în stare de ebrietate, dar nu pentru că a vândut o flotă care nu se mai găseşte, ci pur şi simplu pentru că a batjocorit şi umilit acest popor blestemat a avea astfel de conducători. Pentru toate aceste „ascunzişuri” va fi găsit vinovat cel care a avut un efect mult mai nociv pentru România, decât l-au avut minerii în anul 1990.
El este răul cel mare. Un rău dezlănţuit. Un rău care „vede roşu în faţa ochilor”, care se simte încolţit, pândit de un final dezastruos pentru liniştea lui de fermier sau de bunic, ce şi-ar fi dorit să-şi plimbe nepoţica prin Parcul Cişmigiu sau pe la terasele din Cişmigiu.
Disperarea care l-a cuprins pe primul şi cred eu ultimul, „preşedinte jucător” al românilor, are ca singură justificare spaima de puşcărie a lui Traian Băsescu. Zbaterea aceasta vrea să ţină loc de motivaţie, de discurs pro-români, de „grijă părintească” pentru cei mulţi, care altădată erau numiţi „poporul meu care m-a ales” .
Ameninţa prezidenţială cu nesemnarea Memorandumului cu FMI poate fi asimilată cu trădarea naţională, mai ales că România a reuşit în ultimul an să-şi reconstruiască din temelii credibilitatea puternic afectată de „oamenii lui Băsescu”, cunoscuţi şi sub denumirea „echipa anti-românească a Monicăi Macovei”.
Este timpul ca „protecţia instituţiilor statului de drept” să funcţioneze, astfel încât aceste gesturi făcute în dispreţul interesului naţional să fie imediat sancţionate şi distruse din faşă. Nu mai avem nici timpul şi nici disponibilitatea unor astfel de spectacole făcute în dispreţul interesului cetăţeanului, în dispreţul poporului român.
