Ninsorile și viscolul vor reveni de miercuri dimineață până joi la prânz, în sudul țării

SWITZERLAND WEATHER SNOWViscolul puternic și căderile masive de zăpadă din ultimele zile au determinat autoritățile să instituie stare de alertă în Buzău, Vrancea și Brăila .

Ninsorile și viscolul vor înceta ,dar vor reveni în sudul țării începând de miercuri dimineață până joi la prânz, iar Administrația Națională de Meteorologie va emite noi avertizări în cursul dimineții de marți, a declarat, luni, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, în cadrul Comandamentului de iarnă, care a avut loc la Palatul Victoria.’Începând de luni seară de la ora 23,00, cum spune Codul galben, respectiv ora 17,00, când încetează Codul portocaliu, vitezele de vânt scad până în dimineața zilei de miercuri. Prin urmare există o probabilitate de peste 90% ca, în cursul zilei de mâine (marți — n.r.), Administrația Națională de Meteorologie să emită o avertizare pentru sudul țării, începând din Oltenia, Muntenia, sud-est, cam în același mod. Vitezele de vânt în sud-est vor fi destul de mari și de data aceasta, în acest interval, miercuri dimineață până joi spre prânz. Nu putem preciza azi pe județe, dar mâine la ora 12,00 cel târziu vom emite această avertizare’, a spus Sandu.El a adăugat că, începând de joi din jurul prânzului, vremea rea va lua o pauză până în jurul datei de 3-4 februarie. ‘Dar despre acest episod nu putem discuta încă, pentru că este destul de departe’, a mai spus directorul ANM.Premierul Victor Ponta i-a cerut să fie mai explicit: ‘Ca să înțeleagă lumea clar, avem o mică pauză astăzi și mâine, iar de miercuri din nou este dificil, da?”Din seara asta încetează vântul, până miercuri dimineață. De miercuri dimineață, viteza vântului va fi din nou foarte tare și asociată cu căderi de zăpadă’, a răspuns șeful ANM.În continuare, Ponta a cerut ca astăzi și mâine să fie luate cât mai multe măsuri.’Asta înseamnă că azi și mâine folosim această pauză ca să luăm cât mai multe măsuri, pentru că miercuri va fi din nou dificil să intervenim și pentru deszăpezire, și pentru deblocarea oamenilor, deci astăzi și mâine activitatea să fie în mod special crescută pentru a profita de această mică pauză de vreme’, a precizat premierul. Reamintim că viscolul puternic și căderile masive de zăpadă din ultimele zile au determinat autoritățile să instituie stare de alertă în Buzău, Vrancea și Brăila .Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 21/2004, starea de alertă permite autorităților să ia orice măsuri pentru prevenirea și înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situații de urgență. OUG nr. 21/2004 prevede că starea de alertă se declară și se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență. În localități, starea de alertă o declară primarul cu aprobarea prefectului. Pentru un județ, decizia aparține prefectului și trebuie aprobată de ministrul Administrației și Dezvoltării Regionale. Zonele afectate de inundații, incendii sau zăpezi pot fi evacuate și se pot acorda ajutoare de urgență. Pe timpul stării de alertă, se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră. De asemenea, conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituția României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale referitoare, după caz, la libera circulație, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forțate, dreptul de proprietate privată ori la protecția socială a muncii, aflate în strânsă relație de cauzalitate cu situația produsă și cu modalitățile specifice de gestionare a acesteia.