Guvern: Vineri și luni studenții vor avea liber

Studenti_ULBSGuvernul a aprobat marți, la propunerea Ministerului Educației, o Hotărâre prin care studenții vor avea liber în zilele de vineri și luni, informează Biroul de presă al Executivului. „Guvernul a adoptat această Hotărâre pentru a asigura o participare neîngrădită a studenților la procesul electoral”, precizează sursa citată. Premierul a anunțat în ședința de guvern că decizia are în vedere exercitarea în cât mai bune condiții a votului de către studenți. „Astăzi adoptăm hotărârea de guvern propusă de Ministerul Educației. Un lucru care se mai folosea, de altfel, la toate alegerile, și locale, și generale. Ziua de luni pentru studenți este liberă. Cei care vor să rămână în centrul universitar rămân, dar cei care vor să meargă acasă, să poată să voteze. Și vineri. Vineri și luni, în așa fel încât, dacă merg acasă, votează acasă, unde, evident, nu sunt niciun fel de probleme. Dacă rămân aici, în centrele universitare să ne organizăm bine și să nu fie niciun fel de coadă și aglomerație”, a declarat premierul, marți, în ședința de guvern.