Q.E.D.

Adi Cristi

Se pare că blestemul poporului român nu și-a epuizat pedeapsa. Cei 10 ani petrecuți în umilință și batjocură nu au fost suficienți pentru a ne rupe de hipnoza băsesciană. Votul atipic, care l-a adus pe Klaus Iohannis la Cotroceni, a anulat secole de știință, producând cea mai mare răsturnare de situații din istoria modernă a României. Vorbind pe cifre, Klaus Iohannis, într-o săptămână, a reușit să adune aproape 25%  peste voturile pe care le-a luat în primul tur al alegerilor prezidențiale. De la 30% la aproape 55%. Dacă în primul tur au ieșit la vot 53% din populația cu drept de vot, în turul al II s-au prezentat 63% dintre alegătorii români cu drept de vot. Sporul de doar 10% prezență la vot pe 16 noiembrie nu ar motiva această creștere amețitoare de 25%, în cazul candidatului ACL, astfel încât, se poate constata o modificare radicală a opțiunii de vot a celor care au votat pe 2 noiembrie cu Victor Ponta sau, mult mai credibilă ar fi rămânerea acasă a electoratului lui Victor Ponta, într-o proporție de 15%, absenți care au fost înlocuiți de noii votanți, de cei care nu au votat în primul tur și care, pe 16 noiembrie au ieșit masiv la vot pentru Klaus Iohannis. Din analiza votanților candidatului ACL rezultă că  ei care și-au dat votul pentru Iohannis (70%) se încadrează în segmentul de vârstă cuprinsă între 18-25 de ani, în timp ce tot 70% au fost cei cu vârsta peste 60 de ani, care l-au votat pe Victor Ponta.

A fost o confruntare între copii și părinți, între nepoți și bunici. Vehiculul ce a permis această parcurgere de spații și mai ales de timp, într-o manieră stupefiantă, a fost fără nici o rezervă, rețelele de socializare, cu precădere facebook-ul, un spațiu virtual pe care sociologii, dar și analiștii politici nu l-au luat în seamă într-atât încât să țină cont de el. Când au făcut-o era deja prea târziu. Pradoxal, Monica Macovei a încercat prima ”marea cu degetul”, fiind practic forțată de lipsa unor resurse materiale, pentru a face față cheltuielilor de campanie electorală. A ales internetul ca o soluție de a face apel la cei care s-ar putea întâlni cu ideea ei de a fi președinte al României. Chiar dacă profilul euro-parlamentarului nu a reușit să capaciteze decât 4% din electoratul român, rețelele de socializare s-au dovedit a fi fulminante în momentul în care se postează îndemnuri la revoltă, în jurul unei idei de altfel nobilă, cum a fost dreptul fiecărui român de a vota, indiferent de locul în care acesta se află. Pe Victor Ponta nu l-a învins Klaus Iohannis.

Victor Ponta a fost învins de Victor Ponta, într-o primă evaluare. El, alături de staff-ul său, nu au reușit să acorde importanța cuvenită verigii slabe a alegerilor prezidențiale, votul în diaspora. Atunci, ar fi trebuit să ”taie în carne vie”, să forțeze acordarea unei atenții sporite acestui spațiu, este adevărat, greu de controlat atâta timp cât geometria lui variabilă a provocat tensiuni imprevizibile. O dată lansat în spațiu virtual, protestul față de un lucru firesc și revoltător, dreptul la vot, neasumat energic de guvernanți, a produs o invazie accelerată a piețelor publice, după modelul presiunii protestatarilor asupra guvernanților.  Aceștia, în marea lor majoritate, nu l-au votat pe Klaus Iohannis, ei au votat împotriva premierului Victor Ponta, cel care, ”din întâmplare” sau din ”greșeală”, era și candidatul alianței PSD-PC-UNPR-PLR în alegerile prezidențiale.

Klaus Iohannis s-a trezit peste noapte președinte. A fost ales de tinerii care au ieșit în stradă astfel încât dreptul lor de vot să nu le fie confiscat, așa cum s-a întâmplat cu românii din diaspora.

De ce este necesară această precizare? În primul rând pentru că, după prestația lui Klaus Iohannis din timpul campaniei electorale, nimic nu l-a legitimat că el ar fi trebuit să câștige aceste alegeri. Acum că a ajuns la Cotroeni, datorită conjuncturii amintite, Klaus Iohannis va trebui să fie cu adevărat președintele tuturor românilor așa cum a și promis pe parcursul campaniei amintite. Dar, înainte de asta, tot conform promisiunilor sale, ar trebui să dea seamă, în primul rând, în fața Justiției, în procesul pe care îl are cu ANI, la ICCJ, al cărui termen a fost fixat pentru astăzi, 18.11.2014.

Vom asista la un examen dublu, unul susținut de Klaus Iohannis și al doilea susținut de Justiția Română, care va trebui să-și probeze independența sa față de presiunea politică. Dacă ICCJ va judeca acest caz, ținând cont în pronunțarea sentinței de autoritatea lucrului judecat, prin care instanțele de judecată, pe cazuri similare, au dat condamnare, privind incompatibilitatea, înseamnă că alesul Klaus Iohannis nu va putea să-și exercite mandatul câștigat, atâta timp cât, în dispozitivul sentinței, se interzice ocuparea de  funcții publice, pentru o perioadă de trei ani de către cel condamnat.

În acest caz ce se va întâmpla? Rămâne de văzut, căci și mâine va fi o zi, așa cum și poimâine va fi o zi. Dacă instanța de judecată va amâna din nou pronunțarea, oferind-i lui Klaus Iohannis dreptul să îmbrace imunitatea prezidențială, atunci cu siguranță că nu putem vorbi despre o justiție independentă.  Quod erat demonstrandum – ceea ce era de demonstrat.