IEŞIREA DIN NEBULOZITATE

Adi Cristi

Adi Cristi

Există o minima moralia care te obligă să faci chiar lucruri ce pot fi înţelese ca fiind împotriva convingerilor tale. Pierderea alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta, chiar dacă nu este o pagubă chiar atât de mare, precum încearcă unii să o construiască, reprezintă, în primul rând, un eşec din care trebuie să se tragă o serie de învăţăminte.   Spuneam anterior că eşecul prezidenţialelor pentru PSD, în ultimele trei alegeri, 2004, 2008, 2014, nu mai poate fi considerat un ghinion, o coincidenţă nefastă, cât mai ales o defecţiune constantă înregistrată în aria de competenţă a activistului de partid. De fiecare dată am asistat la un recul puternic al turului II, în ceea ce priveşte prezenţa la vot a electoratului social-democrat. Intr-o proporţie dezarmantă acest electorat a sta acasă, fiind convins că victoria prefigurată în primul tur a fost suficientă pentru confortului lui de a nu mai ieşi la vot în turul II! „Lasă că iese vecinul şi este suficient”. Ei bine, s-a dovedit, de trei ori, că nu este suficient, că cel care câştigă până la urmă este cel consecvent, dinamic, tânăr, decis să meargă până la capăt.

Revenind la categoria „din greşeli se învaţă”, putem preciza că drama prin care trece astăzi PSD este una artificială, indusă mai mult de cei care doresc să profite de această     fisură pentru  a declanşarea lupta pentru putere, vezi atitudinea lui Dan Şova, Marian Vangheli, lideri ai PSD sancţionaţi pentru o serie de abateri pe linie de partid şi care au acţionat, ca un depozitar de orgolii rănite, în primul moment de slăbiciune prin care a trecut conducerea PSD. La fel de adevărată este şi reacţie anemică a liderilor PSD, cei care şi-au asumat conducerea partidului în alegeri, în ceea ce priveşte analiza necesară identificării cauzelor ce au perpetuat această stare de eşec la prezidenţiale. „Batistă pusă pe ţambal” are acest efect de a tensiona şi mai mult atmosfera în PSD, dar şi în alianţă politică pro-guvernamentală. Iată cum UDMR a anunţat că se va gândi dacă vor fi oportune o serie de tatonări cu PNL, pentru construirea unei noi majorităţi politice! UDMR rămâne consecvent strategiei sale de a fi tot timpul cu un pas înaintea jocurilor politice, demonstrând că nu loialitatea este punctul său forte, cât mai ales pragmatismul rece şi distant, cu ajutorul căruia a fost aproape tot timpul la guvernare, în ultimii 25 de ani.

Contrar acestor „jocuri de gleznă” ale udemeriştilor, ce fac parte din echipa guvernamentală a lui Victor Ponta, restul alianţei nu dă semne de trădare, ceea ce va oferi Guvernului Ponta stabilitatea necesară aplicării programului de guvernare asumat, program care,  îndeplinit fiind, îi poate garanta pentru 2016 să fie prima opţiune a românilor trăitori în ţară şi nu în străinătate. Cred că este necesară o precizare faţă de acest nou stil de viaţă asumat.

Români care au ales singuri calea spaţiului Uniunii Europene sunt la fel de responsabili pentru felul în care arată astăzi România, aşa cum sunt vinovaţi cei care l-au votat de două ori pe Traian Băsescu, de exemplu. Este foarte uşor să chibiţezi din tribună şi să-i înjuri pe cei din terenul de joc. Dacă ei au ajuns să lucreze în străinătate au făcut-o pentru un câştig mult mai bun decât ar fi obţinut în România. Fiind cetăţeni europeni aceştia sunt mult mai atenţi la ceea ce se întâmplă în ţara lor de adopţie decât în ţara mamă. Doar de această dată, în 2014, românii din străinătate au prins o poftă nebună de a-şi vota preşedintele, ieşind masiv la vot, prinzând pe picior greşit administraţia centrală, dar şi Autoritatea Electorală Naţională. Din cele trei milioane de români  aproape un milion a încercat sã voteze, din care au reuşit în turul doi peste 400.000, în timp ce prezenţa la vot în alegerile prezidenţiale din 2009 au fost de puţin peste 100.000 de votanţi. Atunci nimeni nu a acuzat că ar vrea să voteze şi nu a reuşit să-şi exercite acest drept. Atunci s-a întâmplat minunea votului de la Paris, când un votant reuşeşte performanţa ca în patru secunde să-şi exercite votul (sic!). Trebuie să fim la fel de fair play şi cu dreptul fiecărui cetăţean de a vota, în conformitatea cu lege, drept garantat de Constituţia ţării. În această ecuaţia mai intră şi agitaţia forţele interesate cu destabilizarea acestor alegeri, forţe care şi-au declinat identitatea pe faţă ca fiind din tabăra opoziţiei, gen Elena Udrea, care s-a deplasat personal la Paris pentru a se aşezat la rândul format la Ambasada României, făcând atmosferă. Dar în această situaţie ne aflăm în interiorul luptei politice permise, atâta timp cât există această cutumă a lipsi de moralitate în spaţiul politic.

Totul e ca PSD să reuşească să depăşească această stare tulbure, să fie pus în situaţia de a conştientiza faptul că tot el se află la guvernare, cu şanse mari de a rămâne aşa până în anul 2016.