Republica Moldova: În prima ședință de guvern de după alegeri, premierul Iurie Leancă îndeamnă la continuarea reformelor

leancaPremierul Iurie Leancă a mulțumit tuturor cetățenilor Republicii Moldova pentru faptul că au mers la vot duminică și și-au făcut datoria civică, exprimându-și poziția față de viitorul republicii, se menționează într-un comunicat al guvernului de la Chișinău, emis miercuri. „Mulțumesc celor care au susținut cursul european al țării noastre, pentru care știți că am pledat cu toții, pornind de la ideea că nu există alternativă la acest parcurs, dacă ne propunem să construim un stat funcțional și prosper”, a declarat el, pledând pentru continuarea reformelor. Leancă a spus că mesajul „celor care au decis să stea acasă, celor dezamăgiți” și care prin absenteism și-au manifestat protestul a fost receptat. „În linii mari mesajul este foarte clar — reformele nu mai pot fi amânate, fiindcă un astfel de vot nu va mai fi, o astfel de șansă noi, ca țară, nu vom mai avea”, a subliniat premierul moldovean în exercițiu, potrivit căruia concluzia scrutinului de duminică este: „ori facem reforme, ori vom pleca la următorul scrutin și țara va pierde și această șansă care se numește integrarea europeană”. „Nu este un rezultat care mă bucură, însă acest rezultat îmi arată că forțele proeuropene și țara mai au o șansă”, a spus Leancă, referindu-se la scorul la limită obținut de partidele proeuropene în noul parlament, care urmează să desemneze noul guvern și să aleagă președintele țării. Forțele proeuropene au împreună 55 de mandate, suficient pentru o majoritate în viitorul legislativ.