ACCIDENT CONJUNCTURAL…

Adi Cristi

Adi Cristi

Un nou guvern, un nou aranjament, o nouă speranță, un  nou termen de grație. De această dată, Guvernul ”Ponta IV” a trecut prin Parlament pentru a se depune mai apoi jurământul în fața Președintelui. Culmea ridicolului a președintelui jucător, același care a întors pe dos viața politică din România, chiar și atunci când se credea că este deja mâna moartă de la Cotroceni. Intervenția în forță, pe ultima sută de metri, a lui Traian Băsescu, după 2 noiembrie 2014, a făcut posibilă întoarcerea votului în favoarea lui Klaus Iohannis, în lupta directă cu Victor Ponta. Nu putem să ține ochii deschiși și să pretindem că nu am văzut cine a declanșat această ”furie oarbă” ce a provocat avalanșa de voturi înspre primarul Sibiului, în timp ce în jurul așteptatului câștigător s-a deschis o prăpastie imensă.

Victoria lui Klaus Iohannis a mers mult mai departe decât i-ar fi permis prerogativele funcției prezidențiale, menținându-se în reflexele comportamentului băsescian, comportament care a reușit timp de zece ani să provoace cele mai grave imixtiuni între puterile statului de drept: legislativă, executivă, puterea judecătorească. Astfel, s-a încercat să se propage pierderea alegerilor prezidențiale și în zona guvernamentală, cerându-se cu obstinație formarea unui nou guvern, de această dată de partidul care l-au susținut pe Klaus Iohannis, chiar dacă acesta s-a dovedit a avea o forță minoritară, față de alianța PSD-UNPR-PC-PLR. Dezertarea udemeriștilor din guvern nu a fost suficientă pentru ca să se foreze o nouă majoritate parlamentară. De fapt, UDMR a fost nevoită să iasă de la guvernare, nu pentru a face bine sau rău României, cât mai ales pentru a-și reconstrui un capital electoral puternic afectat de noile partide ale etnicilor maghiari, partide mult mai radicale decât moderații udemeriști, care nu au ezitat să dezgroape securea revizionismului în Transilvania. Cu siguranță că noua scenă politică a României anilor 2015 sau 2016 va mai pierde un actor politic, acest UDMR, incomodat din ce în ce mai mult de radicalii maghiari, din ce în ce mai agresivi, din ce în ce mai violenți, dispuși să încalce Constituția României, pe care nu ezită să nu o recunoască, să nu o respecte, profitând de indecizia autorităților statului, timorate parcă de măsurile iminente pe care ar trebui să le ia în fața acestor agresiuni fățișe.

Acum, noul guvern condus de liderul PSD, s-a aflat din nou față în față cu Traian Băsescu, după ce a fost valorificată majoritatea parlamentară, care, iată, confirmă votul puternic de care guvernul se bucură în Parlamentul României, cu atât mai mult cu cât, în ultimul timp, opoziția nu ezită să-și pună mari speranţe într-o moțiune de cenzură, pe care se pregătesc să o depună în Parlamentul României în luna februarie.

Există o întrebare care se strecoară deja printre atâtea suspiciuni rămase nerostite, dar pe deplin trăite, cu ajutorul căreia suntem provocați la a evalua viitorul țării, în termenii dictați deja de alegerile prezidențiale din 2014, dar și de cele parlamentare din 2012.

Majoritatea parlamentară este o majoritate care aparține actualei guvernări, în timp ce Președintele a fost dat țării de PNL, în formula sa reformată, prin unificarea prin absorbție a PNL și PDL.  Acum , dacă citim din Constituție, constatăm că președintele, după ce depune jurământul în fața Parlamentului, devine apolitic, mediator și nicidecum partizanul politic al unei culori anume sau chiar ”președinte jucător”. Președintele României nu mai poate fi continuatorul lui Traian Băsescu, chiar și numai pentru că românii nu au mai dorit continuarea acestui experiment eșuat. Se poate trage și o falsă concluzie, dacă se insistă pe votul dat lui Klaus Iohannis ca fiind votul dat continuatorului lui Traian Băsescu, ținând cont astfel de subiectul predilect al susținătorilor lui Victor Ponta, acela prin care Klaus Iohannis era asimilat lui Traian Băsescu. Ei bine, cei care l-au votat pe Klaus Iohannis în turul al II-lea au votat de fapt împotriva ”comunistului” Victor Ponta, preluând o temă de campanie spectaculoasă, formulată incitant de Traian Băsescu, și care suna atât de bine încât a fost păcat să fie stricată de adevărul istoric, care ne semnala că în 1989 Victor Ponta avea 16 ani! Deci nu era nici măcar comunist sadea, decât, poate, utecist.

Se pare că apele încep să se limpezească în așteptarea primelor gesturi ale noului președinte. Va fi următorul neamț, după cei din dinastia regilor României, care salvează România sau vorbim despre un accident conjunctural de care nu avem cum să nu scăpăm mai devreme sau chiar mai târziu. Cum ne-o fi norocul.