SĂ-I RECUNOAȘTEM LUI IOHANNIS CEEA CE ESTE SPECIFIC NEAMȚULUI

Adi Cristi

Rememorarea evenimentelor din decembrie 1989, după 25 de ani de la victoria revoluției,  m-a ținut departe de scena politică a țării anului 2014, chiar dacă, în acest timp, s-au întâmplat evenimente spectaculoase, ”la ordinea zilei”, cum ar fi plecarea lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni.

Președintele jucător nu a fost învins de nimeni. Nici un politician, nici un partid politic nu s-au dovedit a fi mai tari, mai abili sau mai norocoși decât a fost Traian Băsescu, cel care din 2003 a tot câștigat ceea ce și-a propus să câștige, chiar și atunci când nu el ar fi fost destinatarul direct al victorie, cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din această toamnă. Plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni a fost posibilă doar atunci când legea nu i-a mai permis să stea în fruntea țării. Dacă nu ar fi existat această prevedere constituțională, care limitează numărul de mandate prezidențiale la două, cu siguranță că astăzi Traian Băsescu și-ar fi început un nou mandat în fruntea țării. Doar el a fost cel care a făcut pasul înainte, înspre porțile Palatului, sărutând în treacăt drapelul țării, ca o încercare de a cere iertare pentru batjocura pe care nu a ezitat să o arunce deasupra poporului său, chiar dacă intenția sa declarată a fost tot timpul ”salvarea țării”.

În 2010 Traian Băsescu a salvat țara din fața crizei cu sacrificiul suprem al poporului. A fost bine, a fost rău, asta doar cei care au jucat rolul beneficiarilor momentului dramatic și istoricii vor fi cei care au decis, respectiv vor decide.

Cert este că Traian Băsescu a ajuns să fie unul dintre cei mai nepopulari președinți ai României din istoria republicană a țării, de la Nicolae Ceaușescu la Traian Băsescu, din totalul celor cinci președinți, pe care România i-a avut în decursul celor 46 de ani de când a fost înființată această funcție în stat. (Din 1947 și până în 1967 republica a fost condusă de un comitet interimar prezidențial compus din cinci membri, între 1947-1948, apoi din 1948-1952 de dr. Constantin Parhon, din 1952 – 1958 de Petru Groza, 1958-1961 de Gheorghe Maurer, 1961-1965 de Gheorghe Gheorghiu-Dej și între 1965-1967 de Chivu Stoica).

Să ne amintim că Nicolae Ceuașescu a fost președintele României timp de 22 de ani, Ion Iliescu și Traian Băsescu au avut fiecare câte două mandate prezidențiale, totalizând 10 ani, respectiv nouă ani, Emil Constantinescu un mandat de patru ani.

Republica în România a fost instaurată la 30 decembrie 1947, după abdicarea Regelui Mihai, rege care încheie astfel 81 de ani de monarhie pe pământ românesc, după succedarea la tronul țării a patru regi: Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I de România, toți patru trăgându-se din familia germană ”von Hohenzollern-Sigmaringen”. Astfel, vorbim despre domnii care au durat: Carol I – 48 de ani (1866-1914), Ferdinand I – 13 ani (1914 – 1927), Carol al II-lea – 10 ani (1930-1940) și Mihai I al României a avut două domnii, totalizând 10 ani (1927-1930 și 1940-1947).

Istoria ne aduce aminte, astfel, că ”împământenita republică” nu este decât o frază propagandistică a celor care au preluat puterea prin hoție în 1947. Nici măcar astăzi nu s-a reușit să se adune decât 67 de ani de republică, comparativ cu cei 81 de ani de monarhie, regim sub care s-a născut România modernă, s-a impus spațiul mioritic ca țară liberă, independentă, recunoscută cu drepturi egale de toate puterile lumii.

Iată că, neavând nici o legătură de rubedenie cu familia von Hohenzollern-Sigmaringen, după 67 de ani țara și-a ales drept conducător un alt neamț, pe Klaus Werner Iohannis. Părinții săi fiind Susanne și Gustav Heinz Johannis, amândoi sași transilvăneni.

Klaus Iohannis a mărturisit despre înaintașii săi următoarele: „Strămoşii mei au venit acum 850 de ani in Transilvania, s-au aşezat în zona Sibiului și de atunci tot acolo trăim. Nu am niciun strămoş care sa fi venit din alta parte. Pentru țara noastră, totuşi, 850 de ani e destul de mult, aşa că pot sa spun ca sunt de aici. Am documente scrise care atestă, de la 1500 încoace, că familia Iohannis a existat în zona Sibiului, mai exact în Cisnădie. Familia mea, indiferent cât mergem în urmă, a fost de condiţie medie. Nici bogaţi, dar nici săraci lipiţi pământului”

El este neamțul care va încerca să redescopere spiritul României de dinainte de apăsarea cizmei roșii a comunismului pe aorta acestui popor tânăr. Poate să fie Klaus Iohannis un dar făcut de Divinitate României? Dacă ar fi să-i dăm crezare, în toate cele spuse în fața Parlamentului, ar fi timpul într-adevăr să ne apucăm serios de treabă, să abandonăm toate șmecheriile cu ajutorul cărora am furat din această țară cât să ne ajungă pentru alte zece generații de hoți profesioniști, astfel încât, fiecare să fie cel mai bun la ceea ce crede că el se pricepe, în ceea ce este el calificat.

S-ar putea ca, într-adevăr, Klaus Iohannis să fie șansa noastră de a ne desprinde de gestul reflex datorat lui ”ba pe-a mă-tii”. Aceasta dacă nu cumva cei 850 de ani revendicați ca vechime pe aceste plaiuri, să nu-l fi transformat și pe el într-un român get beget.

Să recunoaștem, deocamdată, lui Iohannis ceea ce este specific neamțului: seriozitate, probitate, , disciplină, încredere, vorbe puține, fapte multe!