Marine Le Pen: Franța trebuie să fie în război împotriva fundamentalismului islamist

marie le penPreședinta Frontului Național din Franța (FN, extrema dreaptă), Marine Le Pen, este de părere că ”Franța trebuie să fie în război împotriva fundamentalismului islamist” după atentatul de miercuri împotriva publicației satirice Charlie Hebdo, soldat cu 12 morți și 11 răniți, dintre care patru grav, scrie în ediția sa de joi cotidianul Le Figaro.

”Națiunea este atacată, cultura noastră, modul nostru de viață. Datorită lor a fost declarat războiul”, a afirmat Marine Le Pen la postul de televiziune France 2.
Miercuri, mai mulți aleși de dreapta au afirmat că Franța este ”în stare de război”. ”În război împotriva barbariei”, au declarat câțiva dintre ei.
”De săptămâni, de luni, de ani de zile, trag un semnal de alarmă în legătură cu pericolele fundamentalismului pe teritoriul nostru”, a declarat Marine Le Pen, lăudându-se cu faptul că a atras atenția asupra ”pericolului întoarcerii programate (în Franța) a celor care au plecat pentru jihad”.
Președinta FN și-a exprimat satisfacția în legătură cu ”reacția populară salvatoare”, după mobilizările de miercuri seara în numeroase orașe din Franța. ”Dar acum trebuie ca politicienii să preia ștafeta” și, în această privință, Marine Le Pen propune o serie întreagă de măsuri, în concordanță cu ceea ce ea promovează de luni de zile: control la frontiere, deposedarea de cetățenie, întărirea mijloacelor acordate poliției.
Marine Le Pen ar putea fi prezentă la o mare manifestație prevăzută pentru sâmbătă. Dar, pentru aceasta, ea așteaptă o invitație din partea guvernului. ”Dl Valls (premierul francez Manuel Valls) l-a sunat pe Nicolas Sarkozy pentru a-l invita. Aștept să sune și telefonul meu și ca premierul s-o invite pe reprezentanta unei mișcări care a obținut 25 % la ultimele alegeri” (pentru Parlamentul European), a spus președinta FN.