BNR: Negocierea soluțiilor pentru clienții cu credite în franci nu trebuie să discrimineze debitorii în alte monede

Băncile pot propune clienților cu credite în franci elvețieni soluții individualizate precum menținerea ratelor lunare în lei aferente creditelor în franci la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia creditelor la cursul zilei și/sau acordarea unui discount privind cuantumul serviciului datoriei, dar și reducerea temporară a ratei dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii CHF, însă doar în baza unor negocieri individuale și fără a discrimina debitorii în alte monede.

Acestea sunt câteva dintre soluțiile pentru clienții cu credite în franci agreate joi în cadrul unei întâlniri între conducerea executivă a Băncii Naționale a României, conducerile băncilor comerciale care au acordat credite în franci elvețieni și conducerea Asociației Române a Băncilor.

‘Pentru a rezolva aceste probleme individuale, băncile comerciale au la dispoziție o serie de soluții opționale consistente cu principiul împărțirii poverii ajustării aplicat și pe plan internațional. Aceste soluții care pot fi propuse clienților includ dar nu se limitează la soluții individualizate care să mențină ratele lunare în lei aferente creditelor în CHF la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014, conversia creditelor din CHF în lei la cursul zilei și/sau acordarea unui discount privind cuantumul serviciului datoriei, dar și reducerea temporară a ratei dobânzii la creditele în CHF pentru a compensa efectul aprecierii CHF’, se precizează într-un comunicat al BNR transmis joi AGERPRES.

De asemenea, băncile și clienții pot apela și la prevederile Ordonanței 46/2014 privind rescadențarea creditelor, cu modificările avute în vedere privind extinderea sferei de cuprindere a acesteia, respectiv simplificarea procedurilor administrative și întărirea protecției debitorilor în raport cu banca (astfel încât în procesul rescadențării creditelor să nu se înăsprească termenii contractului de credit precum rata dobânzii, comisioane, solicitarea constituirii de noi garanții).

‘Soluțiile sunt complementare; fiecare bancă poate aplica un mix adecvat de soluții adaptat fiecărui caz individual. Ele sunt valabile și pentru creditele acordate în alte monede și pot fi optimizate de la caz la caz’, se precizează în comunicat.

Participanții la întâlnire au stabilit și o serie de principii care ar trebui să stea la baza negocierilor între bănci și clienți. ‘Negocierea oricărei soluții va avea în vedere să fie bine țintită către persoanele care au o reală nevoie de a fi sprijinite, să se bazeze pe o împărțire rezonabilă a costurilor ajustării, să nu afecteze stabilitatea sistemului financiar — bancar, adică să nu creeze riscuri pentru milioane de deponenți, să nu creeze hazard moral — adică să nu genereze așteptări nerezonabile pe viitor (privind neplata serviciului datoriei) și să nu discrimineze debitorii în alte monede (lei, euro, dolari)’, se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, negocierile dintre clienți și bănci nu trebuie să încalce Tratatul privind Uniunea Europeana și condițiile de aderare a României, adică să nu restricționeze libera circulație a capitalului.

În documentul citat se subliniază faptul că, în conjunctura creată de aprecierea puternică a francului elvețian, nu există o singură situație general valabilă care să reclame o singură abordare general valabilă și, în aceste condiții, băncile comerciale vor evalua, de la caz la caz, capacitatea de rambursare a datoriilor de către debitori, în funcție de veniturile acestora și de istoricul lor.

‘Există o multitudine de situații individuale specifice (în funcție de situația diferită a veniturilor debitorilor, de particularitățile creditelor, de expunerile diferite ale băncilor) care pot fi abordate cu o serie de soluții diferențiate’, se subliniază în comunicat.

În plus, banca centrală atrage atenția asupra faptului că stabilitatea sistemului financiar bancar este esențială pentru finanțarea creșterii economice, pentru crearea de locuri de muncă, pentru creșterea veniturilor cetățenilor și crearea condițiilor de rambursare a creditelor. ‘Banca Națională protejează stabilitatea sistemului financiar bancar din România și, prin aceasta, protejează interesele milioanelor de deponenți care au depozite în băncile comerciale. Banca Națională subliniază că situația creditării în CHF nu reprezintă un risc sistemic (din perspectiva ponderii reduse în PIB) dar adoptarea unor măsuri inadecvate poate induce un astfel de risc’, se mai arată în comunicat.