Zgonea: Premierul Ponta se va adresa plenului Camerei luni; o dată pe lună avem ora primului ministru

zgoneaPreședintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi că de săptămâna viitoare în plenul Camerei va exista ora primului ministru, iar prima dezbatere de acest gen va avea loc luni la ora 18,00. „Premierul Victor Ponta dorește să aibă o declarație cu privire la politica internă. Am aprobat în unanimitate în Biroul permanent acest lucru. Procedural, primului ministru i se va cere până vineri să prezinte principalele teme de discurs politic pe care vor să îl facă liderii grupurilor politice parlamentare, discursul premierului de luni va fi de maximum 20 de minute, la începutul ședinței, apoi fiecare lider de grup va avea dreptul la șapte minute pentru a contracara, iar la final premierul are 10 minute pentru a trage concluziile”, a spus Zgonea la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților. El a adăugat că ora primului ministru va avea loc în prima zi de luni a fiecărei luni, iar temele vor fi stabilite pe rând de premier și de liderii opoziției. „Celelalte zile de luni vor fi dedicate miniștrilor, liderii opoziției vor propune audierea în ora ministrului a unui ministru și vor stabili tema, iar liderii arcului guvernamental vor propune dezbatere pe diferite teme unui ministru. Astfel, în celelalte trei săptămâni ale unei luni vom avea audierea, în ora ministrului, a cel puțin doi miniștri”, a precizat Zgonea.