Universitatea ‘Andrei Șaguna’ organizează un internship în Turcia

studenti economiciÎn luna februarie 2015, studenți ai Universităților ‘Andrei Șaguna’ și ‘Ovidius’ vor participa la un internship organizat în cadrul Proiectului european University collaboration network at the Black Sea — UNIVER-SEA.NET, derulat de Universitatea ‘Andrei Șaguna’, cu finanțare prin Black Sea Basin Joint Operational Programme, alături de colegi din Turcia, Moldova și Georgia. Programul se va desfășura în Turcia, la Universitățile Karabük și Aydin (Istanbul), pe parcursul a câte doua săptămâni, începând de marți, 3 februarie a.c.Universitatea ‘Andrei Șaguna’, instituția de învățământ superior care implementează proiectul, are ca parteneri Universitatea Internațională a Mării Negre din Tbilisi (Georgia), Academia de Administrație Publică din Chișinău (Moldova), alături de cele două universități turcești menționate.Programul de internship din Turcia, succede ciclului de cursuri din lunile noiembrie-decembrie 2014, desfășurat în cadrul proiectului sub genericul ‘Valorificarea identităților regionale în dezvoltare educațională și identificarea traseelor educaționale în zona Mării Negre’.Cursurile, transmise succesiv din aula fiecărei universități partenere, au fost frecventate de peste 150 de studenți, din 10 universități, ce fac parte din comunitatea academică de la Marea Neagră, formată în mediul on-line, la sfârșitul cursului fiind selectați 21 de participanți la programul de internship.Lucrările s-au desfășurat în limba engleză și au beneficiat de tehnici inovative de predare prin Centrul de date cu administrare centralizată, al Universității ‘Andrei Șaguna’, dotat cu servere performante și programe educaționale de ultimă generație. A fost folosită platforma proiectului pentru desfășurarea în paralel atât a activităților față în față, cât și a celor de tip blinde-learning și a conferințelor on-line, toți cursanții și cadrele didactice interacționând în timp real. S-a realizat, astfel, un cadru natural de dialog între studenții și profesorii aparținând diferitelor naționalități, culturi și confesiuni, care favorizează dezvoltarea relațiilor armonioase în regiune.Activitățile, prevăzute de organizatori în programa acestui stagiu, sunt numeroase și variate: întâlniri în cadrul cărora studenții vor prezenta aspecte semnificative din istoria, cultura și civilizația țărilor de origine, prelegeri pe teme de multiculturalism și interculturalitate, de istorie veche și recentă, dezbateri având ca obiect, în special, cooperarea transfrontalieră între țările din regiunea Mării Negre, vizitarea unor situri istorice (Safranbolu, aflat în patrimoniul UNESCO, situl genovez de la Amasra, Kastamonu, oraș fondat în secolul XVIII î.Hr. ș.a ), muzee și case memoriale (casa Atatürk din Florya), ateliere de pictură pe apă (Ebru Art), la care se adaugă vizitarea unor rezervații naturale celebre, monumente ale naturii (Canionul de Cristal, peștera Bulak).Acestea sunt doar câteva elemente din bogata agendă a internship-ului, care vin în completarea activităților culturale și educaționale prevăzute de UNIVER-SEA.NET, menite să contribuie la creearea unui mediu cultural comun în bazinul Mării Negre. Internship-ul se va încheia cu evaluarea beneficiilor aduse de participarea studenților la acest amplu program cultural interactiv.Lansat în aprilie 2013, Proiectul UNIVER-SEA.NET se apropie de final. Rețeaua, al cărei nucleu inițial a fost format din cinci universități, cuprinde astăzi 54 de instituții de învățămănt superior, constituite în comunitatea academică de la Marea Neagră, care acționează ca un veritabil motor de dezvoltare în domeniile educaționale, științifice și culturale, construind o platformă dinamică a cooperării regionale. România este reprezentată în UNIVER-SEA.NET de 15 instituții de învățământ superior, între care, din Dobrogea, Universitatea ‘Andrei Șaguna’, Universitatea ‘Ovidius’ și Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’.Rațiunea realizării proiectului a fost lansarea unui proces de reflecție asupra identității și viitorului regiunii Mării Negre, care să contribuie la creșterea încrederii reciproce, să faciliteze forme concrete și eficiente de colaborare în planul cultural și educațional și totodată, să conducă la identificarea și elaborarea unor proiecte pragmatice, care să dea impuls și susținere evoluției culturale în arealul bazinului pontic.