Iohannis: Independenţa justiţiei poate fi golită de conţinut, dacă legea nu e aplicată tuturor

Klaus IohannisPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul discursului susţinut în faţa absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, că independenţa justiţiei poate fi golită de conţinut, dacă legea nu e aplicată tuturor, indiferent de funcţie, poziţie şi avere. La evenimentul de la Palatul Cotroceni au participat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, preşedintele CSM, Marius Tudose, ministrul de Justiţie, Robert Cazanciuc, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).Preşedintele a ţinut să precizeze în discursul său că este o bucurie pentru el faptul că, la început de mandat, are în în faţa lui o nouă generaţie de magistraţi şi a arătat că semnarea decretelor de numire în funcţiile de procuror şi judecător pentru tinerii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii reprezintă un început de drum.”Oficial, prin actul de numire, aţi intrat într-unul dintre cele mai importante sisteme, cel judiciar, care este fundamental pentru existenţa statului de drept. Un sistem care a făcut progrese importante în ultimii ani, la a cărui consolidare, magistraţii au contribuit în mod substranţial”, a arătat Iohannis. Preşedintele a menţionat că ”garantarea independenţei justiţiei şi statului de drept precum şi sprijinirea luptei anti-corupţie reprezintă priorităţi ale mandatului său, pe care le va reafirma cu fiecare ocazie”.Iohannis a mai afirmat că prestigiul profesiei de magistrate şi responsabilitatea cu care aceasta este încărcată sunt subiecte mereu actuale.”Nu este rolul meu să dau sfaturi şi nici nu cred că de acest lucru este nevoie. Cred, însă, că fiecare dintre noi, indiferent ce putere în stat reprezentăm, trebuie să avem mereu în minte ce se aşteaptă de la noi”, a menţionat Klaus Iohannis.El a adăugat că doreşte să exprime unele aşteptări pe care nu doar el, ca şef al statului, le are, ci cei mai mulţi dintre români le au, aşteptări ”care descriu câteva repere ale activităţii în justiţie”.”În primul rând, independenţa justiţiei, care este esenţială. Dumneavoastră veţi fi chemaţi să realizaţi, concret, acest principiu, în întreaga activitate şi în conduita extra-profesională”, a spus Iohannis.Potrivit şefului statului, un alt reper fundamental este descris de formula ”nimeni nu este mai presus de lege”.”Independenţa poate fi golită de conţinut, dacă legea nu este aplicată egal, tuturor, indiferent de funcţie, poziţie, avere sau statut social”, a apreciat preşedintele.Klaus Iohannis a menţionat şi ultimul reper, şi anume responsabilitatea magistratului, ca un ”corolar al activităţii sale”, care trebuie să devină un principiu de conduită şi un mod de viaţă”.”Îmi doresc să nu uitaţi niciodată că justiţia este, ca şi noi toţi, în slujba cetăţeanului, în paralel cu principiile independenţei, echidistanţei, responsabilităţii. Să nu uitaţi că în faţa dumneavoastră se afă oameni şi întotdeauna, când lucraţi cu oameni, este nevoie de respect şi deferenţă”, a afirmat Klaus Iohannis.Şeful statului a mai arătat că ”respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în administrarea justiţiei, în limitele şi rigorile legilor, rămâne o coordonată esenţială a activităţii tinerilor magistraţi”.”Prin numirea ca magistraţi, aţi fost investiţi cu prerogativele uneia dintre cele trei puteri în stat. Vă îndemn să o exercitaţi cu devoţiune, cu profesionalism, echidistanţă şi decenţă”, a mai spus Iohannis, în finalul discursului său, susţinut în faţa noilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii.