Poroșenko: Îi mulțumesc lui Iohannis pentru susținerea Ucrainei; îl așteptăm foarte curând la Kiev

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat joi că l-a invitat pe omologul său român, Klaus Iohannis, să efectueze o vizită la Kiev, arătând că îl așteaptă foarte curând în capitala Ucrainei.

Poroșenko a apreciat că întâlnirea de joi cu președintele Iohannis, în marja reuniunii informale a Consiliului European, a fost „fructuoasă”.

„Vreau să îi mulțumesc președintelui României pentru poziția fermă de susținere a Ucrainei. Am avut o foarte importantă discuție bilaterală și l-am invitat să viziteze Kievul. A primit invitația mea și îl așteptăm la Kiev foarte curând”, a arătat președintele ucrainean, după întâlnirea cu omologul său român.

Președintele Klaus Iohannis a avut joi o întâlnire cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, cu care a discutat despre relațiile bilaterale dintre cele două țări și chestiuni de ordin regional, au precizat surse oficiale.

Întâlnirea a fost solicitată de președintele Poroșenko.