Ponta a participat vineri în SUA la evenimentul economic organizat de „Business Council for International Understanding”

Premierul Victor Ponta a participat vineri la New York la evenimentul economic organizat de „Business Council for International Understanding” (BCIU).

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, premierul român a fost invitat de onoare de către Peter Tichansky, președinte și CEO al BCIU, la manifestarea dedicată țării noastre.

Sursa citată precizează că BCIU este o organizație neguvernamentală de sprijinire a exporturilor și investițiilor americane peste hotare, înființată în anul 1955 de fostul președinte al SUA Dwight D. Eisenhower, care regrupează peste 150 de mari companii americane și internaționale cu activitate în SUA.

„Cu acest prilej, au fost prezenți reprezentanții unor companii precum: Parsons Corporation din California, BlueMountain Capital, Bell Helicopter, Lockheed-Martin Corporation, Newtyn Management LLC, GTECH Corporation, Meridian Technologies, Estee Lauder, Boewulf Energy, Prism Group, Mayer Brown LLP, NBC Universal, Ethan Allen Corporation, Pataki Cahill Group, Henry Schein Inc., Willis of New York, East West Institute, Baupost Group LLC, GMO LLC. Prim-ministrul a prezentat evoluțiile recente din România și perspectivele economiei românești și a răspuns la întrebările participanților”, anunță Executivul.

Totodată, la eveniment au participat, în calitate de invitați speciali, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, și președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, Lucian Anghel.

La rândul lor, aceștia au prezentat evoluțiile recente specifice pieței de capital din țara noastră și procesul de listare internațională a unor mari companii românești, precum Petrom, Romgaz și Electrica.

„A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri specifică evenimentelor desfășurate cu reprezentanții de pe Wall Street”, mai informează sursa citată.