Marko: Revocarea lui Tăriceanu şi schimbarea majorităţii în Senat, la latitudinea conducerii UDMR

marko_bela_dcnews_ro_06419500Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, după o şedinţă a grupului, că o eventuală decizie privind formarea unei noi majorităţi sau pentru schimbarea preşedintelui Senatului va fi luată la nivelul conducerii Uniunii.Întrebat ce vor face senatorii Uniunii în cazul unei cereri de revocare din funcţie pe care cei de la PNL doresc să o depună, miercuri, în plenul Senatului, Marko Bela a spus că „deocamdată” nu are cunoştinţă despre un astfel de demers.”Dacă va exista, atunci, binenţeles, va trebui să luăm o decizie. O astfel de decizie nu se ia la nivelul grupului parlamentar, nici dacă e vorba despre Senat, nici dacă este vorba despre Camera Deputaţilor, ci la nivel de conducere UDMR. Totuşi, este o decizie foarte importantă. Dacă va fi cazul, atunci se discută şi în grupul UDMR din Senat, dar la nivel de conducere UDMR se iau deciziile”, a subliniat senatorul.Acesta a spus că, în prezent, se discută teorie pe acest subiect.”Ceea ce discutăm în acest moment e numai teorie, fiindcă, sincer, nu am cunoştinţă de un astfel de demers”, a comentat el. Întrebat dacă senatorii Uniunii au fost nemulţumiri de faptul că Tăriceanu ar fi încălcat Regulamentul Senatului, el a răspuns: „În ceea ce mă priveşte, nu am avut astfel de nemulţumiri”.Întrebat dacă liderii UDMR au fost contactaţi de liberali, el a negat.„Nu. Nu am avut discuţii nici privind o eventuală schimbare în fruntea Senatului, tot aşa nu am avut o discuţie privind formarea unei alte majorirăţi. Noi, în acest moment, este adevărat că nu facem parte din nicio coaliţie, dar niciodată nu s-a discutat o astfel de problemă numai la nivelul grupurilor parlamentare. Binenţeles că şi grupurile parlamentare au fost implicate de fiecare dată în luarea unei astfel de decizii, dar e decizia întregii organizaţii în ce direcţie mergem, cu cine facem coaliţie, şi, dacă se va pune problema, va fi aşa şi de data aceasta”, a spus Marko.Pe de altă parte, întrebat dacă votul senatorul UDMR din Comisia juridică Pataki Csaba, în favoarea candidatului PNL pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, ar putea fi interpretat ca un semnal, el a negat acest lucru.”Nu. Poate fi interpretat ca o decizie privind persoana candidatului. La urma urmei ar trebui să ajungem într-o situaţie când decide pregătirea candidatului, capacitatea de a face faţă unei funcţii, şi nu apartenenţa politică. Binenţeles că în plen, iarăşi, colegii vor cântări”, a completat Marko Bela, fost preşedinte al UDMR.