Washingtonul și Havana nu discută despre scoaterea Cubei de pe lista SUA cu țările care susțin terorismul

abuzurile-din-romania-trec-oceanul-scrisoare-deschisa-pentru-secretarul-de-stat-american-john-kerry-242298Secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat vineri la Washington că SUA și Cuba, care și-au reluat vineri dialogul pentru restabilirea relațiilor diplomatice, nu discută despre scoaterea Cubei de pe o listă americană cu țări care susțin terorismul, un punct contencios dintre cele două țări, relatează AFP. ”Negocierile în desfășurare vizează reglementarea chestiunii stabilirii de relații diplomatice”, a reamintit Kerry în fața presei, într-un moment în care începea cel de-al doilea ciclu de convorbiri între SUA și Cuba la Departamentul de Stat din Washington. ”Clasamentul cu statele care susțin terorismul este un subiect distinct. Nu este o negociere, ci o evaluare (…), care continuă separat”, a explicat șeful diplomației americane. Havana cere de fapt, chiar înainte de restabilirea relațiilor cu Washingtonul, să fie ștearsă de pe o listă a Departamentului de Stat al SUA cu țările care susțin terorismul. Cuba figurează pe lista respectivă din 1982, alături de Iran, Siria și Sudan.