Kremlin: Trimiterea de instructori militari occidentali în Ucraina nu va ajuta la reglementarea conflictului

ucrainaPrezența unor instructori militari străini în Ucraina nu va ajuta la dezamorsarea situației și la reglementarea conflictului din estul acestei țări, a declarat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.’Cu siguranță că aceasta nu va contribui nici la întărirea încrederii și nici la dezamorsarea tensiunior. În consecință, putem spune că trimiterea de către Occident a unor instructori militari în Ucraina nu va ajuta la reglementarea conflictului’, a afirmat Peskov.Declarația sa intervine la puțin timp după ce Londra a anunțat că experți militari britanici se află pe teritoriul ucrainean pentru a instrui trupele care luptă împotriva separatiștilor proruși din estul țării. Potrivit BBC, 35 de soldați britanici s-ar afla în prezent la Mîkolaiv, în sudul Ucrainei. Ministerul britanic al Apărării a precizat că aproximativ 75 de instructori militari urmează să fie trimiși în total în Ucraina pentru această misiune.Alături de Marea Britanie, alte două state — SUA și Polonia — și-au anunțat intenția de a trimite personal militar în Ucraina pentru misiuni de formare și instruire a soldaților ucraineni.Rusia a criticat și anterior aceste planuri privind trimiterea de instructori militari în Ucraina, precum și posibila livrare de arme către forțele Kievului, considerând că toate acestea sunt factori destabilizatori pentru situația din estul Ucrainei.