Parlamentul grec adoptă o lege facilitând reglementarea datoriilor către stat

Parlamentul grec a votat vineri seară cu o largă majoritate o lege facilitând reglementarea datoriilor contribuabililor către stat și casele de asigurări sociale, care se ridică la zeci de miliarde de euro, relatează AFP.

Legea a fost adoptată în procedură de urgență și votată de deputații stângii SYRIZA la putere și de cei ai micului partid naționalist Grecii Independenți, partener al guvernului, precum și cu sprijinul partidelor de opoziție, dreapta Noua Democrație și socialiștii PASOK, potrivit agenției de presă Ana (semioficială).

Această lege intitulată „Reglementări pentru relansarea economiei” face parte din angajamentele electorale ale noului guvern cu privire la un pachet de măsuri sociale în favoarea celor săraci loviți de criză.

Ea permite contribuabililor și întreprinderilor, care nu au putut din cauza recesiunii din ultimii ani, să-și plătească impozitele sau cotizațiile, să reglementeze datoriile lor în 100 de rate beneficiind de reduceri la suprataxa arieratelor.

Ministrul finanțelor Yanis Varoufakis a subliniat, în timpul dezbaterii din parlament, că politica de austeritate impusă Greciei „a fost catastrofală” și „milioane de greci sunt în imposibilitatea de a-și plăti impozitele sau cotizațiile, care se ridică în prezent la 76 miliarde de euro, sau 42% din Produsul Intern Brut (PIB) grec”.

Potrivit ministrului, „3,5 milioane de greci (la o populație de 10,9 milioane locuitori) datorează fiecare statului până la 3.000 de euro și, din cauza sărăciei, ei nu îi pot rambursa”. Această lege îi va încuraja să-și reglementeze datoriile și astfel să crească veniturile statului, a spus el.

Aceasta este a doua lege din mandatul noului guvern destinată să pună capăt austerității. Miercuri, parlamentul a adoptat măsuri de combatere a sărăciei prin furnizarea de electricitate gratuită, bonuri de masă și ajutor pentru locuință gospodăriilor în nevoie.

Yanis Varoufakis a declarat că guvernul va elabora în curând un proiect de lege pentru a reglementa datoriile dubioase, care apasă de asemenea asupra economiei.

Ministrul i-a criticat pe „unii tehnocrați din străinătate” care, a spus el, vor ca noul guvern grec să fie supus cerințelor creditorilor, UE și FMI, „fără dreptul de a aplica propriul program de reforme” și angajamentele sale electorale.

Guvernul stângii radicale al lui Alexis Tsipras, la putere din 25 ianuarie, se află sub presiune din partea creditorilor care cer punerea în aplicare rapidă a reformelor de către Atena pentru a da undă verde deblocării ultimei tranșe de împrumuturi internaționale, vitale pentru supraviețuirea financiară a țării, amintește AFP.