Berlinul interzice gruparea islamistă extremistă Tauhid Germania

Thomas de MaiziereBerlinul a interzis joi gruparea islamistă extremistă Tauhid Germania, care este acuzată de recrutarea de combatanți și de trimiterea lor pentru a-i ajuta pe jihadiștii Statului Islamic (SI) în Siria, relatează DPA și Reuters. Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a afirmat că Tauhid Germania a apărut în locul unei alte organizații salafiste, Millatu Ibrahim, care a fost interzisă în 2012. Într-un comunicat al biroului ministrului, citat de DPA, Tauhid Germania a fost caracterizată drept organizație ”militantă” și ”jihadistă”. ”Interzicerea anunțată astăzi este un semnal clar către militanții jihadiști. Întreprindem o acțiune fermă și permanentă împotriva eforturilor care se opun ordinii noastre constituționale”, a declarat De Maziere într-o conferință de presă la Berlin, potrivit Reuters. Aproximativ 500 de polițiști au întreprins raiduri coordonate la 26 de adrese având legătură cu această grupare în landurile Renania de Nord-Westfalia, Bavaria și Schleswig-Holstein. Aproape 30 de persoane suspectate de legături cu gruparea sunt cercetate, inclusiv jihadiști care s-au aflat un timp în Siria sau Irak.