CU PUMNUL ÎN GURA PRESEI

Adi Cristi

”E bolnav cu capul!” Nu mai știe pe unde să scoată cămașa. ”Se zbate ca peștele… în deșert”, acolo unde uscatul e în elementul său arid. Nu mai știe cum să facă față situației, încercând astfel să descopere holograme tentante și greu de ignorat, cum este aceasta cu plata datoriilor la stat. Nu spun că o astfel de ocupație nu este una credibilă, necesară și demnă de toată lauda. Dar și pentru asta, cum de altfel pentru toate instituțiile statului de drept, există legi, reguli, de reglementare și mai ales de pedepsire a celor care nu fac exact ce spune articolul de lege în litera și spiritul său.

Ieșirea agresivă a premierului Victor Ponta în fața jurnaliștilor, condiționând răspunsul său doar la acele întrebări puse de ziariștii trusturilor de presă care și-au plătit datoriile la stat, este una penibilă, dacă nu umilitoare, mai ales pentru calitatea sa de prim ministru. A răspunde la o întrebare pusă de presă nu este obligatoriu, dacă tu ca intervievat nu ești forțat de cei șapte ani de acasă să răspunzi sau dacă nu ai ceva de ascuns. Ziaristul se descurcă în ambele situații și atunci când are răspunsul tău și atunci când are refuzul tău de a răspunde la o întrebarea ce face trimitere la calitatea ta de persoană publică.

Victor Ponta nu este prim ministru la el în bătătura de la Gorj. El este șeful Guvernului României. Este alesul electoratului român față de care trebuie să dea seamă. Nu mai vorbim de situațiile în care Victor Ponta poate să spună – ”îmi strâng jucărelele și plec”, decât dacă această plecare se face prin demisie.

”Gata, m-am supărat pe presă, las baltă toate interesele națiunii și mă întorc la viața mea privată, acolo unde sunt apărat de aceleași legi ale țării care astăzi mă obligă să răspund la întrebările mass media, fără a condiţiona îndeplinirea datoriei mele de demnitar al statului român.!”

Ceea ce a făcut, de această dată, Victor Ponta nu poate fi iertat, nu poate fi” trecut cu vederea”. Paradoxal, această poziție este în favoarea premierului, cu atât mai mult cu cât sunt sigur că și el regretă în sinea lui că ”la luat gura pe dinainte”. Nimic însă nu-i poate scuza acest gest impardonabil. Deocamdată, a fost dovedit că presa se află pe același mal cu adevărul, dreptatea și cu interesul național, în timp ce politicienii sunt de partea hoției, jecmănirii țării, umilinței și batjocurii. Nu mai vorbim în aceste circumstanțe de culori politice, de cei buni și de cei răi, atâta timp cât s-a furat interpartinic, fără ca cineva din clasa politică să se simtă nedreptățit, cu ”onoarea reperată”.

Când invocă datoriile la bugetul de stat a majorității instituţiilor de presă, premierul Victor Ponta are dreptate. Așa este. Sistemul fiscal din România a reușit să gâtuie presa. A reușit să o sufoce, chiar dacă ea, pe bani privați, asigură punerea în aplicare a Art.30 din Constituţia României, fără ca cineva să i-o fi cerut. Acest articol este fundamental funcționării statului democrat, atâta timp cât el reglementează respectarea libertăților cetățenești, dreptul la opinie, libertatea presei.

Libertatea de exprimare – Art.30. (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum si manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

În loc să facă greva răspunsului la întrebările jurnaliștilor mai bine Victor Ponta, în calitatea sa de prim ministru, ar observa care este menirea presei într-o societate democrată, care este șansa ca aceasta să fie salvată, să fie pusă în situația de a nu fi confundată cu orice altă activitate economică, de altfel onorabilă, din codul CAEN. Presa este în primul rând un serviciu public, mai mult decât necesar, într-o societate în care cele trei puteri ale statului de drept, legislativ, executiv, putere judecătorească sunt pe cale să se încaiere, părăsind brutal interesul cetățeanului, interes care este apărat doar de intervențiile mass media în tot acest viespar al fărădelegilor pe care clasa politică le dezvoltă. Dacă astăzi se întâmplă ceva bun în această țară atunci acel lucru bun se datorează în primul rând presei, singura instituție publică care a reușit să fie de partea adevărului și a dreptății, atâta timp cât, la momentul întâmplării fărădelegilor, presa a atenționat, a semnalat, a divulgat toate afacerile oneroase pe care astăzi DNA le descoperă, după 14 ani de ignorare și, poate, de favorizare a infractorului.

Iată de ce, premierul Victor Ponta ar trebui să fie și el de partea baricadei de care a demonstrat până astăzi că ar putea să fie. Nu poți să pui pumnul în gura presei, chiar dacă o parte din ea îți este potrivnică, chiar pe nedrept, atâta timp cât s-a demonstrat în timp, asemenea minciunii și prestația jurnalistică nedemnă codului deontologic al acestei profesii, este supusă oprobriului public.

ADI CRISTI