ANM: Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori, în 20 de județe, până marți seară

ploi (1)Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o atenționare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, dar și de ninsori, în zona montană, valabilă până marți seară în 20 de județe. Potrivit meteorologilor, în intervalul 6 aprilie, ora 15,00 — 7 aprilie, ora 20,00, în regiunile estice și sud-estice vor fi precipitații sub formă de ploaie și trecător lapoviță sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50-60 km/h. Județele afectate de atenționarea Cod Galben sunt: Maramureș, Mureș, Harghita, Sibiu, Covasna, Brașov, Botoșani, Suceava, Bacău, Galați, Neamț, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea, Constanța și Vâlcea. Cantitățile de apă vor depăși, local, 20-25 litri/mp, iar în județele Galați, Brăila, Tulcea și Constanța, pe arii restrânse, 40-50 l/mp. În zona Carpaților Orientali și Meridionali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.