Cutremur cu magnitudinea 6,3 în Noua Zeelandă

cutremUn cutremur cu magnitudinea de 6,3 a avut loc vineri în Noua Zeelandă, a fost resimţit pe teritoriul întregii ţări şi a provocat panică în zona de lângă epicentru, dar nu a provocat victime sau pagube majore, relatează site-ul News.co,.au.Catalogat „puternic” de către GeoNet, cutremurul a avut loc la 35 de kilometri nord-vest de Kaikoura, pe Insula Sudică, la o adâncime de 76 de kilometri.Serviciul local de monitorizare GeoNet a anunţat că seismul a avut magnitudinea de 6,3 şi a fost resimţit în întreaga ţară, dar că nu este susceptibil să fi provocat pagube importante, având loc la mică adâncime.Un oficial local, citat de postul TVNZ, a declarat că a fost resimţit ca o succesiune rapidă de două mişcări telurice, catalogând-o pe cea de-a doua drept „zdruncinătura cea mare”. Sediul Consiliului Districtual Kaikoura a fost evacuat ca măsură de precauţie, dat nu a fost avariat, a precizat Stuart Grant, directorul executiv al Consiliului.Managerul unui magazin din oraş, James Hills, a declarat că seismul a trântit obiecte de pe rafturi şi a provocat panică în rândul clienţilor, care s-au precipitat afară din clădire. A fost „o mişcare de panică. Totul cădea de pe rafturi”, a spus el. „Au fost pagube mici, sigur”, a adăugat el.O locuitoare de la Christchurch a descris seismul drept „cel mai lung cutremur pe care l-am simţit vreodată de când locuiesc în Christchurch”.Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 a avut loc joi în regiune, resimţit puternic la Wellington.Nouua Zeelandă, care se află în zona în care se întâlneasc plăcile tectonice australiană şi a Pacificului, părţi ale Centurii de Foc, înregistrează anual până la 15.000 de cutremure.