Raid al poliţiei italiene vizând o celulă teroristă afiliată Al-Qaida care plănuia un atac

politiaAutorităţile italiene efectuau vineri dimineaţa un raid la nivel naţional vizând o „reţea teroristă islamistă” afiliată Al-Qaida, au declarat oficiali pentru postul NBC News.Cel puţin 18 persoane au fost arestate în şapte provincii italiene, până la ora locală 8.00 (9.00, oar României), au declarat oficiali din cadrul poliţiei citaţi de postul american.Presupusa celulă îşi avea cartierul general pe Insula Sardinia şi pregătea un atac în Pakistan, potrivit poliţiei.Printre persoanele arestate s-ar afla şi autori ai atacului terorist comis în Piaţa Meena din Peshawar, în 2009, soldat cu 100 de morţi, potrivit NBC News.