Mihai Răzvan Ungureanu: ”În urmă cu trei ani aţi trişat şi aţi câştigat.Nu am dispărut. Am doar răbdare”

mruFostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj adresat actualei puteri, pe care o acuză că în urmă cu trei ani a ”trişat” pentu a câştiga, a negociat cu ”laşii” şi i-a ”cumpărat pe cei slabi”, după care s-a ”înfruptat lacom”. În ceea ce îl priveşte, Ungureanu susţine că a ”riscat enorm” şi nu a fost dispus la compromisuri, o atitudine pe care şi-o va păstra. ”Continuu să am obsesia decenţei, a muncii îndârjite şi tăcute, a cumpătării şi a încrederii în viitor”, afirmă Ungureanu.Fostul premier a trimis actuala guvernare în ”notele de subsol” ale istoriei, care urmează să fie scrisă de ”românii corecţi şi cinstiţi, muncitori şi optimişti”.”Celor curioşi şi dornici să ştie de mine le răspund astfel: n-am dispărut nicăieri. Am doar răbdare”, a avertizat Ungureanu.Fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că, în timp ce el şi fostul premier Ungureanu au fost „miniştri tehnocraţi, sprijiniţi politic de PNL şi ulterior PDL”, Victor Ponta a fost „unul dintre cei mai mediocri miniştri politici” şi „parte a regimului Băsescu” şi a calificat drept ”politică ieftină” evenimentul „3 ani de la începutul sfârşitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu”, care va fi organizat luni de PSD unde sunt invitaţi toţi parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu.”Să aniversezi căderea regimului din care ai făcut parte, ca decident politic şi ministru politic se înscrie în seria de ipostaze «normale» promovate de Ponta. Multiplele ipostaze şi tipare ocupaţionale încercate în viaţa se exprimă acum în conduita sa politică. Trebuie să-l înţelegem, să îl menajăm şi să-l dăm afară de la guvern, până nu transformă ţara într-un mare experiment al dedublării de tip ceauşist: la extern una, la intern alta”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu.Liderul PSD, premierul Victor Ponta, i-a invitat pe toţi parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, a cărui cădere a condus la instalarea Cabinetului USL, să participe luni, la Palatul Parlamentului, la un eveniment dedicat acestui moment.Evenimentul are tema „3 ani de la începutul sfârşitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu” şi a fost programat pentru ora 18.00, se arată în anunţul transmis, duminică, de Ponta. „Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic şi social!​”, spune Ponta.