Patriarhul Daniel: E necesară intensificarea cooperării dintre familie, școală și biserică în domeniul educației

ora de religiePatriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că este necesară intensificarea cooperării dintre familie, școală și biserică în domeniul educației, în general, și al educației religioase, în mod special, cu valorificarea responsabilităților specifice ale acestor trei instituții majore. „În contextul deciziei nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curții Constituționale a României, al înscrierii elevilor pentru ora de Religie, al procesului legislativ din Parlament, corelativ deciziei Curții Constituționale, al dezbaterilor referitoare la educația religioasă în școli, s-au constatat importanța și necesitatea intensificării cooperării dintre familie, școală și biserică în domeniul educației, în general, și al educației religioase, în mod special, cu valorificarea responsabilităților specifice ale acestor trei instituții majore”, a afirmat patriarhul în deschiderea Simpozionului Național de Pedagogie Creștină Repere ale educației creștine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relația Biserică-Familie-școală din contextul contemporan.