Directoarea UNESCO a înmânat premiul pentru libertatea presei soției jurnalistului sirian Mazen Darwish

UneacoDirectoarea generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) Irina Bokova a înmânat duminică la Riga, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei, premiul pentru libertatea presei soției jurnalistului sirian Mazen Darwish, care se află în închisoare, relatează AFP. Mazen Darwish, apărător al drepturilor omului și director al Centrului sirian pentru media și libertatea de expresie, se află în închisoare de la 16 februarie 2012, când a fost arestat, la Damasc, împreună cu doi colegi ai săi în timpul unui raid al forțelor siriene de securitate. UNESCO i-a acordat premiul pentru recunoașterea muncii sale, mai mult de zece ani de zile, depuse în Siria cu prețul a numeroase sacrificii personale precum interzicerea dreptului de a călători, privare repetată de libertate și tortură, a transmis organizația într-un comunicat, potrivit AFP. Ceremonia de înmânare a premiului pentru libertatea presei de către directoarea UNESCO Irina Bokova soției lui Mazen Darwish, Yara Bader, și ea tot jurnalist, s-a desfășurat la Biblioteca Națională din Riga, cu participarea președintelui Letoniei, Andris Berzins. Premiul, în valoarea de 25.000 de dolari americani, poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano Isaza, asasinat la Bogota, în fața sediului cotidianului la care lucra ‘El Espectador’, la 17 decembrie 1986.