Andrian Candu a avut o întrevedere cu președintele Legislativului din regiunea transnistreană

Andrian CanduDupă aproape 13 ani de la încetarea contactelor oficiale, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut luni la Bender o întrevedere cu președintele Legislativului din regiunea transnistreană, Mihail Burla, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
Întîlnirea a avut loc la inițiativa Președintelui Parlamentului, cu susținerea Misiunii OSCE în Republica Moldova, în scopul impulsionării dialogului cu regiunea transnistreană.
Discuțiile au durat circa 3 ore, timp în care Andrian Candu și Mihail Burla au abordat mai multe subiecte de ordin social-economic, inclusiv crearea unui grup de dialog între deputați, participarea Universității de Stat din Tiraspol la programul european pentru învățămîntul superior „Erasmus”, extinderea zonei de intervenție a SMURD-ului în stînga Nistrului, medierea procesului de dialog între camerele de comerț și industrie.
Un subiect aparte al discuțiilor s-a referit la importanța proiectelor de infrastructură comună, în special în domeniile telefoniei, electrificării căii ferate și al serviciilor medicale de urgență. Părțile au mai discutat aspecte privind comerțul exterior începînd cu 1 ianuarie 2016.
Andrian Candu și Mihail Burla au stabilit ca prima acțiune comună să aibă loc la Chișinău, oferindu-se să sărbătorească Ziua Internațională a Copilului alături de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului. Copiii vor avea ocazia să discute pe îndelete cu Andrian Candu și Mihail Burla, care le vor pregăti mai multe surprize.
„Sper foarte mult ca etapă cu etapă, cu pași mici și poate cu mai puțină politică să reușim astfel încît dialogul nostru să fie unul continuu, permanent și multe elemente care sînt umane, în primul rînd, să-și găsească realizarea, iar ulterior să găsim soluții și pentru alte procese”, a declarat Andrian Candu.
La rîndul său, Mihail Burla s-a arătat convins că asemenea întîlniri sînt absolut necesare, pentru că anume prin dialog și comunicare se pot rezolva multe. „Sper că dialogul nostru va continua, iar noi vom depune toate eforturile pentru a păstra pacea pe ambele maluri ale Nistrului și pentru a găsi soluții la problemele existente”, a declarat Mihail Burla, adăugînd că, în calitate de aleși ai poporului, deputații trebuie să facă astfel încît cetățenii de pe ambele maluri să trăiască mai bine.
Ulterior, Andrian Candu și Mihail Burla au vizitat școala medie „Alexandru cel Bun”, care se află în același sediu cu Oficiul din Bender al Misiunii OSCE în R. Moldova.