Adi Cristi
Adi Cristi

REFORMA IMEDIATĂ ÎN JUSTIȚIE

Adi Cristi

Adi Cristi

Circul politic continuă, chiar dacă sub cupola scenei politice au mai rămas vreo doi, trei adormiți, rătăciți sau zgribuliți. Cu pași curtenitori măcelul DNA se apropie de Vasile Blaga, Emil Boc și cei câțiva lideri politici care au rămas în stand by-ul anchetatorilor. Această mișcare de încercuire încearcă să-l prindă la mijloc pe Traian Băsescu, căruia începe să i se deschidă dosar după dosar, toate fiind acum cercetate in rem, adică la nivelul confirmării existenței faptei propriu-zise.

Jocul acesta seamănă foarte mult cu strategia motanului care ține șoricelul între lăbuțe, fără ca să-l omoare, jucându-se doar cu el, lăsându-i speranța că ar putea scăpa, că ar putea fi liber. Când acesta încearcă să fugă se trezește cu o lăbuță de motan în cap, revenind la starea lui inițială de prizonier păstrat în custodia jocului pisicesc.

Procurorii DNA au această strategie de hărțuire de catifea a unor potențiali acuzați, în diferitele dosare cu care au început reconstrucția clasei politice românești post-decembriste. Există deja un gând public prin care se încearcă descoperire celui care ne va aduce pe drumul cel bun, cel care ne va ajuta să scăpăm de minciună, hoție, corupție, a celui care va reuși să facă ceea ce nu au reușit liderii politici ai vremii.

Acest gând public identifică în efortul procurorilor DNA, în special, drumul spre adevăr, drumul spre luminița de la capătul tunelului. De fapt, în acești 25 de ani, noi am cam parcurs întregul tunel, numai că la capăt nu reușim să găsim întrerupătorul care ar sugera aprinderea speranței că suntem pe drumul cel bun, înspre iluzoria până acum luminiță de la capătul tunelului. 

Și când încercam să ne fixăm punctul de sprijin și centrul de greutate ale acestei speranțe necesare, apare din neunde, de undeva din Infern, achitarea Marianei Rarinca, nevinovată deci, împotriva căreia, la un anumit moment dat, a lucrat la modul diabolic sistemul doamnei Codruța Laura Kovesi și a doamnei Livia Stanciu, președintele ICCJ.

Mariana Rarinca a fost trimisa în judecata de procurorii DNA pe 1 iulie 2014, fiind acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele ICCJ. În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada august/septembrie 2013 – 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a ameninţat-o pe Livia Stanciu, cu darea in vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta și pentru şotul acesteia. Potrivit DNA, în schimbul nedivulgării către presa a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, Mariana Rarinca i-a pretins şefei ICCJ suma de 20.000 de euro.

În decembrie 2014, Mariana Rarinca a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare. Femeia a făcut apel, iar magistraţii CAB au achitat-o definitiv. Dacă se parcurge dosarul, ceea ce au făcut ziariștii de la publicația Lumea Justiției, se constată cât de ”subțire” este făcătura pentru care un om nevinovat a stat 191 de zile în spatele gratiilor. De această dat nu se poate vorbi doar despre o eroare judiciară, de apreciere, de conștiință, cât mai ales este vorba de o folosire a instrumentului Justiției pentru a crea victime din rândul oamenilor nevinovați (care au devenit incomozi fie lui Traian Băsescu, pe când acesta dispunea cine să fie arestat și cine nu sau, în cazul de față, Liviei Stanciu). O astfel de justiție nu are cum să realizeze ceea ce spune că și-a propus și în care poporul a investit o nouă încredere de bun simț.

O nouă piramidă a încrederii a fost dărâmată, spulberată în numai câteva secunde după aflarea sentinței definitive în dosarul Marianei Rarinca, sentință firească ce conferă per ansamblu ideea că în România puterea judecătorească funcționează în limitele democrației autentice. Nu Justiția este de vină, ci anumiți slujitori ai acesteia, care s-au complăcut și încă se mai complac în a subordona actul de dreptate intereselor lor personale sau de grup.

Din nou transpare nevoia unei reforme imediate în Justiție, la nivelul conducător al acesteia, reformă ce ar elibera mecanismul de aceste opreliști, fluidizând șansa cetățeanului de a avea acces neîngrădit la valorile reale ale unui stat de drept, stat ce ține cont cu prioritate de drepturile și libertățile cetățeanului.