Bilanţul valului de căldură din India a ajuns la 1.500 de morţi

caldCel puţin 1.500 de persoane au murit în ultimele zece zile din cauza valului de căldură care afectează India, anunţă surse medicale citate de site-ul agenţiei AFP.Bilanţul anunţat anterior era de 1.100 de morţi.Cel mai mare număr de morţi se înregistrează în statul Andhra Pradesh, situat în sudul Indiei. Cel puţin 1.020 de persoane au murit în această regiune începând din 18 mai.În statul vecin, Telangana, unde temperatura a ajuns la 48 de grade Celsius, au murit 340 de persoane. „În anul 2015, canicula a fost mai intensă, chiar dacă a avut o durată mai scurtă”, a declarat Arjuna Srinidhi, specialist la Centrul pentru Ştiinţele Mediului.Spitalele din New Delhi, unde temperaturile au atins 45 de grade Celsius, reuşesc cu greu să facă faţă situaţiei.”Suntem asaltaţi de cazuri de accidente vasculare”, a declarat Ajay Lekhi, preşedintele Asociaţiei medicale din New Delhi.