UNICEF: Pachetul minim de servicii, esenţial în asigurarea unui prezent mai bun pentru copii

elevi_transport_poza_91575600Pachetul minimim de servicii, care să integreze protecţia socială, sănătatea şi educaţia, poate avea un rol esenţial în asigurarea unui prezent mai bun pentru copii, care, împreună cu familiile lor, au mare nevoie de astfel de servicii, a declarat reprezentatul UNICEF în România, Sandie Blanchet.Prezentă, joi, la Palatul Victoria, cu prilejul lansării broşurii „Azi Vorbim noi”, în care elevi din România îşi exprimă punctele de vedere cu privire la câteva domenii ale societăţii, Sandie Blanchet a insistat asupra asigurării de către autorităţi a serviciilor universale, bazate pe comunitate şi adresate în special copiilor vulnerabili şi familiilor acestora.”UNICEF crede cu tărie că pachetul minim de servicii poate juca un rol esenţial în asigurarea, pe de o parte, a unui prezent mai bun pentru copii, de pildă venind în sprijinul familiilor vulnerabile şi prevenind separarea inutilă a copiilor de familiile lor, iar, pe de altă parte, a unui viitor mai bun pentru România – copiii care merg la şcoală vor deveni adulţi cu educaţie, angajaţi productivi şi întreprinzători. Nu în ultimul rând, pachetul minim de servicii poate contribui chiar şi la asigurarea unui mai mare echilibru bugetar, fiindcă serviciile preventive de bază, precum vaccinarea, presupun costuri mult mai mici decât spitalizarea sau alte servicii specializate”, a declarat reprezentatul UNICEF în România.Potrivit lui Sandie Blanchet, peste 60.000 de copii sunt încă separaţi de familiile lor, deşi în multe cazuri separarea ar putea fi prevenită, rata de părărisre a şcolii a ajuns la 17% – peste 300.000 de copii cu vârste între 6 şi 18 ani se află în afara sistemului de educaţie -, iar rata de vaccinare a scăzut la 70%.Sandie Blanchet a remarcat, însă, că în ultimii ani copiii au redevenit o prioritate pentru România, autorităţile, presa şi publicul punând drepturile copilului pe agenda lor de priorităţi. Blanchet a felicitat, în acest context, Guvernul pentru reînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, calificând-o drept cea mai bună decizie luată de Executiv.În broşura editată de Consiliul Naţional al Elevilor, cu sprijinul Ministerului Muncii şi UNICEF, au fost selectate cele mai interesant opinii ale copiilor cu privire la piaţa muncii, educaţie, sănătate, violenţa în şcoală, familie şi comunitate, dreptul la opinie, voluntariat, rolul mass-media, relaţia cu părinţii, precum şi o serie de mesaje pentru politicieni şi modul în care văd copiii România peste 20 de ani.